- Parlamentul European a adoptat noile norme Euro 7 aplicabile autovehiculelor cu motoare termice care circulă pe drumurile din spațiul comunitar. Concret, Parlamentul European a adoptat poziția sa de negociere privind normele Euro 7 cu 329 de voturi pentru, 230 împotrivă și 41 abțineri. Noile norme actualizează limitele actuale pentru emisiile de gaze de eșapament (cum ar fi oxizii de azot, particulele solide, monoxidul de carbon și amoniacul) și introduc noi măsuri pentru reducerea emisiilor provenite de la anvelope și frâne, precum și pentru creșterea durabilității bateriilor.
- O investigație colaborativă Voxeurop, preluată de PressOne, a demonstrat că textul ajuns în Parlamentul European este unul diluat față de forma propusă de Comisia Europeană, în urma eforturilor depuse de un puternic lobby auto.
Potrivit unui comunicat de presă, parlamentarii europeni sunt de acord cu nivelurile propuse de Comisia Europeană pentru emisiile de poluanți provenite de la autoturisme și propun o subdiviziune suplimentară a emisiilor în trei categorii pentru vehiculele comerciale ușoare în funcție de greutatea lor. De asemenea, ei propun limite mai stricte pentru emisiile de gaze de eșapament măsurate în laborator și în condiții reale de conducere pentru autobuze și vehicule grele. Parlamentul European dorește, de asemenea, să alinieze metodologiile și limitele de calcul ale UE pentru emisiile de particule provenite de la frâne și ratele de abraziune ale anvelopelor cu standardele internaționale dezvoltate în prezent de Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite.
Alte măsuri propuse includ:
- Un pașaport de mediu actualizat (environmental vehicle passport – EVP) care să conțină informații precum consumul de combustibil, starea bateriei, limitele de emisii, rezultatele inspecțiilor tehnice periodice;
- Cerințe mai stricte privind durata vehiculelor, motoarelor și sistemelor de control al poluării;
- Obligația de a instala sisteme la bord pentru monitorizarea mai multor parametri, cum ar fi depășirea emisiilor de eșapament, consumul real de combustibil și energie și starea bateriei.
Context
Pe 10 noiembrie 2022, Comisia Europeană a propus standarde mai stricte pentru emisiile de poluanți atmosferici pentru vehiculele cu motoare cu ardere internă, indiferent de combustibilul utilizat. Limitele actuale de emisii se aplică la autoturisme și autoutilitare (Euro 6) și la autobuze, camioane și alte vehicule grele (Euro VI). Propunerea Euro 7 include, de asemenea, măsuri noi pentru abordarea emisiilor non-exhaust (microplastice de la anvelope și particule de la frâne) și cerințe privind durabilitatea bateriilor.
Conform Comisiei Europene, până în 2035, Euro 7 ar reduce emisiile de azot provenite de la autoturisme și autoutilitare cu 35% în comparație cu Euro 6 și cu 56% în comparație cu Euro VI pentru autobuze și camioane. Emisiile de particule provenite de la autoturisme și autoutilitare ar fi cu 13% mai mici, iar cele de la autobuze și camioane cu 39% mai mici, în timp ce particulele provenite de la frâne ar fi cu 27% mai mici.
Citește și:
Peste 40 de ONG-uri cer Comisiei Europene să introducă rapid standardul Euro 7
Standardul Euro 7 privind emisiile vehiculelor ar trebui introdus până în 2025