În România avem 13 parcuri naționale, adică 1,3% din teritoriul țării sau 4,3% din pădurile țării. În jumatate dintre acestea (140.00 ha) acum sunt permise lucrări de exploatare forestieră. Ce se întâmplă cu pădurile strict protejate din parcurile naționale, a explicat într-un nou articol de opinie pentru Green Report, președintele Asociațiilor Kogayon și Parcul Natural Văcărești, Florin Stoican.
La început de an Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor anunța că încep un proiect-pilot în Parcul Național Domogled-Valea Cernei pentru „creșterea nivelului de nonintervenție până la minim 75% din suprafață”.
Parcul Național Domogled-Valea Cernei are doar 48% din suprafață strict protejată.
Este o veste bună dacă o luăm ca atare, fiindcă de ani de zile societatea civilă cere asta, cam așa e mai peste tot fiindcă acestea sunt recomandările Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) pentru parcurile naționale iar foarte mulți fac ochii mari când află că în parcurile naționale de la noi se poate exploata pădurea.
Vestea vine cu niște întrebări:
- Prima întrebare: De ce acum?
Poate fiindcă nu avem încotro și România s-a obligat să se alinieze țintelor asumate la nivelul UE prin Green Deal și strategiile europene pentru biodiveristate și forestieră? Acestea sunt de 30% din teritoriu arii naturale protejate și 10% strict protejat până în 2030. Noi avem 24% din teritoriu arii protejate, dar în jur de doar 2% din teritoriu strict protejat. Deci e de muncă!
- A doua întrebare: De ce avem nevoie de un proiect pilot?
Nu avem decât 13 parcuri naționale, dintre care cel puțin unul (Defileul Jiului), depășește deja procentul de 75% strict protejat. Dintre ele, 12 sunt administrate de către RNP Romsilva și numai unul (Ceahlău) de către altă entitate (Consiliul Județean Neamț), deci informațiile existente se pot aduna ușor și rapid. În plus, fiecare dintre parcuri are o situație particulară în ceea ce privește suprafața, zonarea internă, proprietatea fondului forestier, caracteristiciele pădurii, deci e greu de extrapolat un proiect de la Domogled în celellte parcuri.
Nu era mult mai simplu ca înainte de demararea acestui proiect pilot să se dea un moratoriu pentru a opri exploatările forestiere din parcurile naționale, cel puțin în pădurile statului? Asta cred că era foarte la îndemâna ministerului.
Ministrul Mediului ne răspunde la prima întrebare într-un comunicat spunând că „în 2021 am lucrat foarte mult pe statisticile privind zonele de protecție și cele de dezvoltare durabilă din parcurile naționale și naturale, fiind o recomandare asumată de România la nivel european, prin Programul de Guvernare, în Strategia de Biodiversitate și în cea Forestieră”.
- Acum vine a 3-a întrebare: Cum ați muncit mult? Păi nu aveați aceste statistici?
Parcurile au administrații de peste 15 ani, planuri de management cu limite și zonări aprobate prin acte normative. La ce s-a mai muncit foarte mult?
Eu am solicitat Ministerului informații pentru o analiză a zonării și a impactului economic al opririi exploatărilor în parcurile naționale încă de acum 2 ani. Am primit informații parțiale, dar apoi le-am găsit aproape pe toate în planurile de management ale parcurilor. Probabil Ministerul nu le avea sau nu a vrut să mi le dea. Dar asta nu înseamnă că nu le poate obține rapid, detaliat și complet, ca autoritate în domeniul conservării. O analiză am publicat și în 2020 aici: Este interzicerea exploatărilor din parcurile naționale o soluție?
Situația este următoarea:
În România avem 13 parcuri naționale: Buila-Vânturarița, Călimani, Ceahlău, Cheile Bicazului – Hășmaș, Cheile Nerei – Beușnița, Cozia, Domogled – Valea Cernei, Defileul Jiului, Munții Măcinului, Munții Rodnei, Piatra Craiului, Retezat, Semenic – Cheile Carașului.
Ca suprafață, toate la un loc au 315.245 ha, ceea ce reprezintă 1,3% din teritoriul țării. Doar 1,3%. Buila-Vânturarița este cel mai mic (4.460 ha), Domogled cel mai mare (61.211 ha).
Din totalul de 315.245 ha, cca. 280.000 ha reprezintă pădure, adică aproape 90%, restul fiind reprezentat în special de către pășuni și terenuri cu alte categorii de folosință.
280.000 ha înseamnă cca. 4,3% din totalul pădurilor țării, dacă ne raportăm la suprafața totala de 6,53 milioane ha conform INS.
Din totalul pădurilor parcurilor, cca. 143.000 ha (50,4% din totalul pădurilor din parcuri și 45% din suprafața totală a parcurilor) sunt deja protejate de către legislația actuală a ariilor naturale protejate, fiind încadrate în zona de protecție strictă (cca. 25.000 ha) și în zona de protecție integrală (cca. 118.000 ha), în care nu sunt permise exploatările forestiere decât cu caracter excepțional. Nu e vorba numai de păduri, deși acestea predomină în aceste doă zone, fiindcă aici sunt încadrate și jnepenișurile și zonele subalpine cu arbuști, precum și zonele „neproductive” cu stâncării din fondul forestier.
În restul pădurilor din parcuri, adică cca. 140.00 ha (49,6% din totalul pădurilor din parcuri și 44% din suprafața totală a parcurilor) acum sunt permise lucrări de exploatare forestieră, aceste păduri fiind încadrate cele mai multe în zona tampon (numită de conservare durabilă) sau în zona de dezvoltare durabilă. Într-o parte dintre acestea (rândul 1 de parcele întregi de lângă zonele de protecție strictă și integrală, cca. 38.000 ha) sunt permise lucrări numite de conservare (extragere de maxim 10% din volum la 10 ani, care uneori sunt însă doar un nume în spatele căruia se ascund tot tăieri definitive (așa cum se vede în această situație: Tăierile de conservare sunt o calamitate pentru conservarea naturii). În restul a peste 100.000 ha din parcurile naționale sunt permise orice fel de lucrări prevăzute în amenajamentele silvice, cu excepția tăierilor rase, singura diferență față de pădurile din afara parcului constând într-un aviz ce trebuie emis de către administrația parcului.
Am vrut să aflu și cât lemn s-a tăiat și se taie din parcurile naționale, dar nu am primit informațiile solicitate în acest sens. Probabil la asta o fi lucrat Ministerul foarte mult în anul 2021. Ar fi interesant de pus în balanță cât se obține din lemnul exploatat din parcurile naționale și cât se investește în conservarea acestora.
4. Care ar fi impactul bugetar al opririi exploatării pădurilor în parcurile naționale?
Pădurile din parcurile naționale sunt parte ale statului, parte sunt păduri ale autorităților locale (primării), parte sunt private. Pentru pădurile private din zonele de protecție strictă și integrală (încadrate în tipul functional T1) și pentru cele în care sunt permise doar lucrări de conservare (încadrate în tipul funcțional T2) se acordă plăți compensatorii proprietarilor, conform HG 447/2017, în cuantum de cca 150 euro/an/ha pentru T1, respectiv 70 euro/an/ha pentru T2.
Eu nu am reușit să găsesc și obțin date despre împărțirea pe forme de proprietate și proprietari a pădurilor din cele 13 parcuri naționale, dar dacă am calcula pentru toate acestea plăți compensatorii, impactul bugetar asumat deja la ora actuală de către statul român prin HG 447/2017 pentru protecția pădurilor din parcurile naționale este de 23,5 milioane euro/an.
Practic, se calculează valoarea lemnului nerecoltat la nivelul stabilit prin formula utilizată la calculul plăților compensatorii (4,29 mc/an/ha, respectiv 1,97 mc/an/ha).
Oprirea totală a exploatării pădurilor din cele 13 parcuri naționale ar însemna un efort bugetar de încă 18 milioane euro/an. Acest efort se traduce în pierderi pentru statul român, adică pădurile statului administrate de către Romsilva și cele ale unităților administrativ teritoriale (statul nu are cum să-și dea el însuși plăți compensatorii) și în cheltuieli ale statului român cu plățile compensatorii către proprietarii privați. Rămâne de văzut câte dintre aceste suprafețe sunt ale statului și câte în proprietate privată.
5. Ne permitem acest lucru?
Eu zic că da. Și chiar e o urgență, nu numai o obligație. Parcurile naționale reprezintă cele mai valoroase eșantioane ale patrimoniului natural național, a căror valoare nu trebuie să se rezume la cea a resurselor naturale disponibile la ora actuală.
Un efort bugetar total de cca 40 milioane euro pe an, dintre care mai mult de jumătate este deja asumat, nu cred că ar trebui să fie o piedică pentru un stat european.
Iar pe termen lung cred ca statul român ar trebui să aibă o politică de achiziționare a acestor păduri din parcurile naționale.
Ministerul ar trebui să fie mai tranșant, mai eficient și mai rapid în luarea acestor decizii, altfel riscăm să pățim la fel ca în cazul inventarierii și protejării pădurilor virgine și cvasivirgine, când amâmarea acestui proces și întinderea lui pe durata a aproape 20 ani, chiar dacă acum s-a ajuns la cca 80.000 ha păduri virgine și cvasivirgine protejate, în acest răstimp, multe altele au fost parcurse cu lucrări de exploatare, pierzându-și definitiv caracterul de păduri primare, adevărat tezaur al patrimoniului natural românesc. Despre acest proces – De ce discutăm încă despre protecția pădurilor virgine?
Nu în ultimul rând, luarea rapidă și fermă al acestor decizii ar umple parte din prăpastia care s-a deschis la nivel de percepție și încredere între societatea civilă și sectorul silvic-forestier, dar și de mediu și autoritățile care le reprezintă. Ar fi un bun prilej în care prin deschiderea către cerințele societății, autoritățile ar dovedi că le pasa de interesul public, ar recâștiga încredere și s-ar începe discuțiile pentru educarea publicului cu privire la pădure și dezbaterile pentru o reformă a sistemului, care să asigure atât conservarea patrimoniului natural, cât și utilizarea eficientă și sustenabilă a resurselor forestiere, în beneficiul întregii societăți.
Florin Stoican, președinte al Asociațiilor Kogayon și Parcul Natural Văcărești, este geolog, conservaționist, membru coordonator al echipelor care au înfiintat Parcul Național Buila-Vânturarița și Parcul Natural Văcărești, cu expertiză în conservarea naturii, managementul ariilor protejate și al resurselor naturale, dezvoltare durabilă, educație ecologică.
Citește și: Cum e tratat mediul în programul de guvernare? 20 de măsuri benefice dacă ar fi implementate
