Papa Benedict al XVI-lea este dispus sa foloseasca un papamobil electric, aceasta decizie fiind "un semn al adeziunii sale la cauza ecologista", a declarat ieri cardinalul Giovanni Lajolo, presedintele guvernoratului de la Vatican, care administreaza acest stat pontifical, potrivit Mediafax.
"Daca i se va propune un papamobil electric eficient, sigur si de o marime rezonabila, care ar fi motivul pentru care el ar prefera un papamobil pe benzina?", a declarat prelatul italian, cu ocazia prezentarii unei carti despre cele doua echipamente solare instalate la Vatican.
Benedict al XVI-lea, numit uneori "papa cel verde" de catre presa italiana, pune in mod constant accentul pe ideea de aparare a creatiei, "opera lui Dumnezeu", dar si a oamenilor si a mediului inconjurator.
Milan Nitzschke, directorului departamentului de comunicare al societatii SolarWorld – compania care a construit panourile solare instalate in sala Paul al VI-lea de la Vatican -, a confirmat faptul ca ideea unui papamobil electric a fost discutata cu reprezentantii Vaticanului.
"Insa serviciile insarcinate cu paza si protectia papei sunt putin cam reticente in privinta modificarii unui echipament pe care ei il cunosc", a adaugat Milan Nitzschke.
El a pus accentul pe necesitatea de a conta, la nevoie, pe o acceleratie rapida, afirmand ca un automobil electric "are o acceleratie superioara fata de cea a unui automobil pe benzina".
Mauro Villarini, inginer in cadrul departamentului tehnic al Vaticanului, a declarat la randul sau ca Vaticanul studiaza o serie de sisteme care furnizeaza energie regenerabila gratie biomasei, ce ar putea fi instalate la doua proprietati ale Vaticanului din afara statului papal: la castelul Gandolfo, resedinta de vara a papei, si la Santa Maria di Galera, sediul de unde emite Radio Vatican.