Anglia taie padurile pentru a face loc sesurilor

Padurile Angliei vor fi taiate pentru a se crea mai mult loc pentru campie. Initiativa face parte din planurile guvernului britanic de a inmulti animalele si plantele salbatice, informeaza Telegraph.

Noua politica de taiere a padurilor va conduce la marirea suprafetei de campie din Anglia cu 1.000 de hectare anual timp de cinci ani.

Acest lucru inseamna taierea a mii de hectare de padure, in special de conifere, pentru a permite animalelor rare precum soparlele, viperele si corlele sa se intoarca pe teritoriul Regatului Unit.

Se estimeaza ca 80% din terenurile de campie ale Angliei s-au pierdut in ultimii 200 de ani din cauza plantarilor masive de padure, din cauza agriculturii si a dezvoltarii urbane.

Huw Irranca-Davies, ministrul Mediului Natural si Marin din Marea Britanie, spune ca taierea padurilor se va face dupa consultarea comunitatilor din vecinatatea acestora. Iar apoi, cati copaci vor fi taiati, atatia vor fi plantati in alta regiune.

„Campiile si padurile sunt instrumente naturale care ajuta la combaterea schimbarilor climatice, iar aceasta solutie echilibreaza necesitatea noastra de a oferi mai multe habitate animalelor si plantelor noastre salbatice, timp in care suprafetele de paduri si campii vor creste pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera”, a explicat acesta.

Societatea Regala pentru Protectia Pasarilor vrea ca guvernul britanic sa dubleze cele 55.000 de hectare de campie ale Angliei prin taierea padurilor non-native de conifere. Ei argumenteaza ca aceasta miscare va contribui la inmultirea multor specii de pasari rare.
 

spot_img

Ultimele știri