Garda de Mediu incepe o inspectie generala la depozitele de deseuri pe 16 iulie, fiind inarmata cu avertismente si amenzi de pana la un miliard de lei pentru cele neconforme, a anuntat vineri comisarul sef Silvian Ionescu. In functie de bunavointa pe care o arata, autoritatile locale pot primi doar avertisment care inseamna un timp maxim de 90 de zile in care trebuie sa devina conforme.
Incepand cu 16 iulie, Comisia Europeana va supraveghea cu ajutorul unui satelit gropile de deseuri din Romania, urmand ca peste doua luni sa trimita o scrisoare de notificare. In termen de 90 de zile de la primirea notificarii, Ministerul Mediului va trebui sa dea un raspuns. Procedurile de infringement ar putea fi demarate in jurul lunii aprilie, anul viitor, dar se poate ajunge in situatia ca Romania sa se conformeze cu toate gropile de gunoi, iar CE sa suspende procesul.
„Suntem in ceasul al 12-lea si avem nevoie de foarte multa vointa politica. In caz contrar, procesul CE va continua si Romania risca sa ajunga sa plateasca 200.000 de euro penalitati pe zi pentru fiecare groapa neconforma”, a declarat Silvian Ionescu, comisar sef al Garzii Nationale de Mediu.
Ministrul Mediului intentioneaza sa realizeze un proiect de lege prin care amenzile de la CE sa fie directionate catre autoritale locale care nu s-au conformat.
Garda de Mediu a intocmit un raport cu situatia actuala a statiilor de depozitare a deseurilor din tara. La nivelul a 2.755 de comune din Romania, dintr-un total de 7.068 statii de depozitare neconforme au fost reabilitate sau inchise un numar de 1.304. De asemenea, dintr-un total de 139 de depozite de deseuri neconforme din zona urbana, 74 au sistat activitatea, iar restul urmeaza sa fie inchise.
„La inceputul anului, intrasem intr-o stare de alerta, iar acum e o stare de apatie si se spera ca se va obtine o amanare de la data de 16 iulie. Oricine s-ar duce sa ceara clementa ar primi un raspuns socant –a m semnat un tratat si nu putem sa cerem acum sa iesim de sub lege”, a declarat Silvian Ionescu.
Foto: gandul.info