Începând de azi, din prima zi a lui 2020, cremele pentru protecție solară care conțin, printre altele, oxibenzonă și octinoxat sunt interzise în Palau, un mic stat din vestul Oceanului Pacific. Măsura este menită să protejeze coralii și viața marină.
Propusă în 2018, interdicția vizează cremele pentru protecția solară care conțin 10 ingrediente „cunoscute ca fiind poluatori pentru mediu, multe dintre ele incredibil de toxice pentru speciile marine tinere”, potrivit Fundației Internaționale pentru Recifurile de Corali.
Astfel, începând de azi, turiștilor le vor fi confiscate aceste creme, iar comercianții care le vând riscă amenzi de 1.000 de dolari.
„Trebuie să trăim respectând mediul, pentru că mediul este cuibul vieții”, a declarat președintele statului, Tommy Remengesau.
Statul insular, care are o populație de numai 20.000 de locuitori, răspândiți pe sute de insulițe, se recomandă ca fiind un „adevărat paradis” pentru cei cărora le plac scufundările – o lagună din Insulele Rock este înscrisă în patrimoniul UNESCO.
„Când știința ne spune că o practică are efect dăunător asupra coralilor, asupra populațiilor de pești sau asupra oceanului, oamenii noștri, dar și vizitatorii, țin cont de asta. Chimicalele toxice din cremele pentru protecție solară au fost găsite în habitatele critice din Palau și în țesuturile vietăților marine”, a mai spus Remengesau.
Unele statistici arată că, în fiecare an, între șase și 14.000 de tone de cremă cu protecție solară se spală de pe oameni și intră în recifurile de corali.
Deși mică, țara a făcut pași importanți în protejarea mediului. În 2015, a numit aproape tot teritoriul oceanului, care îi aparține, zonă marină protejată. În 2016, a devenit a doua țară din lume care a semnat Acordul de la Paris, după Fiji.
În 2018, experții au găsit chimicale periculoase în jumătate din cremele și loțiunile de pe piață. În 2013, se regăseau în 75% dintre acestea. Însă lucrurile încep să se schimbe. Interdicții similare au fost anunțate de statul american Hawaii – din 2021-, Insulele Virgine, SUA, și Insula Bonair din Caraibe, aparținând Țărilor de Jos.