Adevarul: Hunedoara: Bomba de mediu la Petrila

Oficial, autoritatile sustin ca duc gunoiul la groapa din Vulcan, care mai are autorizatie de functionare. In realitate, gunoiul este dus tot la groapa din Petrila, desi aceasta a fost inchisa din dispozitia Uniunii Europene. Trasferul gunoiului se face pe terenul Exploatarii Miniere (EM) Petrila, unde comisarii de mediu nu pot intra fara un plan de control. Astfel, autospecialele de colectare a gunoiului care se indreapta spre groapa inchisa nu pot fi prinse in flagrant.

Toti neaga ilegalitatea

Conducerea minei din Petrila a recunoscut ca masinile care transporta gunoi trec prin perimetrul unitatii, insa sustine ca nu este vorba de participare la o ilegalitate.

Directorul EM Petrila, Paulian Furtuna, spune ca, inca din 2008, exista o intelegere intre conducerea Companiei Nationale a Huilei din Petrosani si primarii pentru folosirea drumului din incinta unitatii miniere de catre masinile de gunoi, care trebuie sa ajunga la groapa declarata ilegala. Directorul EM Petrila, Paulian Furtuna, respinge insa acuzatiile cum ca unitatea pe care o conduce ar fi partasa la incalcarea legii europene.
 

spot_img

Ultimele știri