UPDATE: Agentia Meteorologica nipona sugereaza evacuarea persoanelor din Insulele Okinawa, aflate pe tarm. Avertismentul de tsunami si recomandarea de evacuare afecteaza si oamenii din insulele Amami si Tokara, noteaza CNN.
Un puternic seism cu magnitudinea 7,0 s-a produs sambata dimineata in sudul Japoniei, in Oceanul Pacific, informeaza Institutul geofizic american (USGS), citat de CNN. Conform USGS, puternicul seism s-a produs sambata dimineata, la ora locala 05.31 (20.31 GMT vineri), la 84 km est de localitatea Naha, de pe insula Okinawa, din sudul arhipelagului nipon.
Cutremurul, care s-a produs la o adancime de 29 km. Potrivit AP, agentia meteorologica japoneza a emis alerta de tsunami. O televiziune nipona a indicat ca magnitudinea preliminara a cutremurului din largul insulei Okinawa a fost estimata la 6,9. Inca nu exista informatii in ceea ce priveste eventuale victime sau pagube in Japonia, care este adesea lovita de cutremure.
In 1995 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade in portul Kobe in urma caruia au murit 6.400 de persoane.