Adevarul: Copacii „hraniti“ cu noxe cresc mai repede

Arborii care se dezvolta mai repede din cauza industrializarii devin o bariera in calea incalzirii globale.

Gratie dioxidului de carbon eliberat in exces in urma activitatilor umane, arborii se inalta mai repede decat in trecut. Schimbarile climatice, ce au creat in ultima vreme o imagine apocaliptica asupra viitorului, au si o urmare pozitiva: flora se dezvolta intr-un ritm fara precedent.

Cele mai recente estimari arata ca populatia globului genereaza anual circa 50 de miliarde de tone de dioxid de carbon. Oameni de stiinta prestigiosi din intreaga lume spun ca poluarea cu noxe toxice este principala cauza a incalzirii globale.

Acelasi gaz nociv pentru sanatatea mediului si a omului are insa un avantaj descoperit de cercetatorii de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie: copacii cresc mai repede pentru ca absorb dioxidul de carbon in exces si, folosind lumina soarelui, il convertesc in proteine si in zaharuri, informeaza publicatia britanica „The Daily Telegraph".

„Asta inseamna ca omenirea mai are timp sa contracareze efectele negative ale schimbarilor climatice", spune profesorul britanic Martin Parry.

Concluzii dupa 20 de ani de cercetari

Studiile facute de specialistii de la Universitatea Leeds au avut in vedere o varietate a florei, de la padurile tropicale pana la culturile de sfecla rosie din Marea Britanie. Copacii din padurile tropicale absorb acum, in medie, cu 0,6 tone de dioxid de carbon mai mult, comparativ cu anul 1960.

Parry spune ca, daca facem un calcul la nivel global pe baza acestor cifre, va rezulta ca padurile tropicale ne scapa de aproximativ cinci miliarde de tone de dioxid de carbon in fiecare an.

Si rapoartele cercetatorilor americani confirma concluziile britanicilor. Peste 90% din copacii plantati in SUA cresc mai repede decat in orice alta perioada din ultimii 225 de ani, potrivit ecologistului Geoffrey Parker de la Institutul de cercetare a mediului inconjurator „Smithsonian" din Edgewater, Maryland.

„Am facut o lista cu toate explicatiile posibile pentru rapiditatea cu care cresc plantele in ultimii ani, apoi am exclus jumatate dintre ele. Am ajuns la concluzia ca absorbtia unor cantitati mai mari de dioxid de carbon este raspunsul pe care-l cautam", a spus Parker. Toate aceste constatari au fost facute dupa 20 de ani de cercetari in 55 de loturi forestiere din SUA.

"Mai mult dioxid de carbon in atmosfera duce la accelerarea ritmului de crestere a arborilor, ceea ce inseamna un obstacol in calea incalzirii globale”, Martin Parry, cercetator britanic.

spot_img

Ultimele știri