Adevarul: Calduri-record in urmatorii ani

Un studiu al NASA arata ca incetinirea activitatii solare din ultimii ani a determinat o scadere a temperaturilor medii globale. Specialistii de la NASA spun ca de anul acesta activitatea solara isi va reintra in drepturi, fapt pentru care temperaturile multianuale vor fi mai mari. Pe fondul schimbarilor climatice, temperaturile medii globale vor creste in urmatorii 10 ani mai repede decat ne-am asteptat.

In ultimii ani lumea a trecut printr-o perioada „mai rece“ de la recordul de temperaturi ridicate din vara anului 1998. Intr-un nou studiu, coordonat de NASA si citat de cotidianul britanic „The Telegraph“, se arata ca o faza descendenta in ciclul soarelui a mascat incalzirea globala determinata de cresterea nivelului de dioxid de carbon in atmosfera. Aceasta a insemnat mai putina lumina provenita de la soare.

Studiul NASA arata insa ca incepand cu anul acesta, activitatea solara isi va intra din nou in drepturi. Fenomenul El Nino va determina producerea furtunilor si a valurilor de caldura. Potrivit cercetatorilor de la NASA, temperaturile vor fi mai ridicate, din cauza acumularii in atmosfera a unei cantitati tot mai mari de gaze cu efect de sera.

Incalzirea globala cauzeaza vijelii

Scenariile meteorologilor sunt sumbre cu cat se are in vedere influenta cresterii temperaturii medii globale. „Se asteapta o incalzire medie anuala intre 0,5 si 1,5 grade pana in anul 2030“, spunea recent Ion Sandu, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie.

Un alt factor care poate duce la agravarea situatiei tine de defrisarile masive din ultima perioada, ce fac ca zonele respective sa fie cele mai expuse in fata fenomenelor meteorologice extreme. Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a semnalat, de curand, faptul ca Romania este o tara vulnerabila din acest punct de vedere.

spot_img

Ultimele știri