În Timișoara, pe 27 și 28 noiembrie, are loc conferința „Evenimente culturale responsabile”, care va fi însoțită de ateliere tematice privind relația dintre cultură și dezvoltarea durabilă. Vor fi intervenții din partea unor reprezentanți ai Festivalului Pelicam, Festivalului Ideo Ideis, Festivalului Sustenabilității din Bergamo, Italia, dar și ai Greenpeace România, DeClic și AFCN.
Conferința „Evenimente culturale responsabile” vine în sprijinul actorilor culturali interesați de adoptarea unor măsuri de dezvoltare sustenabilă. Pe agenda evenimentului sunt incluse soluții concrete, exemple de bune practici și propuneri de parteneriate. Vor participa operatori culturali și organizatori de evenimente, alături de persoane resursă din domeniu.
„Mizăm pe acest format, interesant spunem noi, de conferință-atelier, în care experți culturali și din domeniul sustenabilității susțin prezentări specializate, pe care ulterior, imediat, «la cald», le discută aplicat în cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri și modulelor de ateliere practice”, a spus Mihaela Vețan, inițiator al programului La Pas, președinte al Asociației CRIES.
În cadrul conferinței se va prezenta și distribui «Ghidul pentru evenimente culturale responsabile», un material produs în 2018 tot în cadrul programului La Pas, care se adresează organizatorilor de evenimente culturale, publici și privați, despre rolul pe care aceștia îl pot juca în promovarea unei culturi favorabile dezvoltării sustenabile. Ghidul este disponibil și în format electronic, fiind propus ca instrument de planificare strategică pentru organizațiile partenere ale Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
„Chiar dacă un eveniment are, prin definiție, o durată scurtă, când luăm în considerare consecințele sale ne dăm seama că nu este deloc „efemer”. Un eveniment de o anumită amploare generează o paletă de impacturi ecologice, economice, sociale, care își continuă efectele mult timp după ziua încheierii sale oficiale. E ceea ce ne putem aștepta și de la manifestările organizate în cadrul „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021”. Ele vor reuni și vor activa foarte multe persoane, iar acest lucru se va face inevitabil prin consumuri de resurse financiare, umane și naturale, precum și prin utilizarea unei părți semnificative a spațiilor și a echipamentelor urbane.” (Bogdan Gioară, co-autor al Ghidului, președinte al Asociației REPER21)
O intervenție specializată va veni din partea expertului cultural Andreea Grecu-Ciupală, care va prezenta cultura din perspectiva acesteia ca al patrulea pilon al dezvoltării durabile, aducând laolaltă surse și resurse internaționale precum cele produse de United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – UNESCO sau UCLG – United Cities and Local Governments.
Una dintre prezentări, „Rolul administrației publice în promovarea evenimentelor culturale durabile”, va aborda un exemplu de bună practică privind rolul administrației publice în promovarea evenimentelor responsabile – o hotărâre din 2019 a Consiliului Județean Sibiu prin care interzice obiectele de unică folosință din plastic în cadrul evenimentelor publice.
În ceea ce privește proiectele culturale finanțate din fondurile Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și posibilitatea includerii de prevederi de sustenabilitate pentru operatorii culturali, doamna director Irina Cios va susține o prezentare și va discuta cu participanții la atelierele conferinței.
Vor fi intervenții din partea reprezentanților unor deja cunoscute festivaluri și evenimente de anvergură din țară, cum ar fi Festivalul Pelicam – Festival de Film despre mediu și oameni, Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Festivalul Plai Timișoara, Jazz in the Park, Jazz in the Street, Art in the Street, Classic Unlimited și BETA – Bienala timișoreană de arhitectură, care va avea pentru ediția 2020 o tematică dedicată responsabilității. Ca invitați speciali, vor prezenta experiențe și exemple de bune practici directorii Festivalului Sustenabilității din Bergamo, Italia. Reprezentanți de la Greenpeace România și DeClic – platformă românească de campaigning online și catalizator al valorilor democratice, vor iniția discuții în jurul proiectelor proprii precum Tabăra de activism (Greenpeace) și Festivalul FânFest.
Participanții la „Evenimente culturale sustenabile” și toți cei interesați sunt invitați, la finalul primei zile de conferință, la vernisajul expoziției de colaj „PlayFood”, inițiată de Cristiana Bucureci și expusă, de la ora 19.30, la întreprinderea socială Reciproc Cafe, din strada Mărășești, nr. 14, Timișoara. Programul complet, aici.
Conferința se desfășoară în zilele de 27 și 28 noiembrie 2019, la Incuboxx Timișoara și face parte din programul La Pas/Slowing down, derulat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.