Organismele din oceane, la un pas de extincție în masă

Oamenii sunt pe punctul de a provoca daune fără precedent oceanelor și animalelor care trăiesc în acest mediu, rezultă dintr-o analiză amplă a datelor provenite din sute de surse, realizată de o echipă de oameni de știință de la Universitatea Santa Barbara din California, informează CNBC.

 

planeta

 

„E posibil să ne aflăm în pragul unui eveniment major de extincție”, a declarat Douglas J. McCauley, ecologist la Universitatea Santa Barbara din California și unul dintre autorii noii cercetări, care a fost publicată joi în revista Science. Echipa de cercetători a adunat date dintr-o gamă enormă de surse, de la descoperiri de fosile la statistici referitoare la transportul maritim, capturile de pește și mineritul pe fundul mării. În timp ce multe dintre descoperiri existau deja, ele nu au fost niciodată juxtapuse într-un astfel de mod.

Există semne clare deja că oamenii fac rău oceanelor într-un grad semnificativ, au descoperit oamenii de știință. Unele specii oceanice sunt cu siguranță pescuite în mod exagerat, dar daune și mai mari rezultă din pierderea habitatului pe scară largă, fenomen probabil să se accelereze pe măsură ce amprenta umană ajunge mai aproape de aceste habitate grație tehnologiei, au raportat oamenii de știință.

Recifele de corali, de exemplu, au scăzut cu 40% la nivel mondial, în parte ca urmare a schimbărilor climatice generate de încălzirea globală. Unii pești migrează deja în ape mai reci. Alte specii mai puțin norocoase pot să nu fie în stare să găsească medii noi de supraviețuire. În același timp, emisiile de carbon modifică chimia apei de mare, făcând-o mai acidă. Ecosistemele fragile, cum ar fi mangrovele, sunt înlocuite cu fermele piscicole, care sunt proiectate să ofere cea mai mare parte din peștele pe care oamenii îl consumă în termen de 20 de ani. Traulerele au afectat deja 20 de milioane de mile pătrate de ocean.

Operațiunile miniere sunt și ele de natură să transforme oceanele. Contractele pentru minerit pe fundul mării acoperă acum mai bine de 740 kilometri pătrați pe fundul mării. Mineritul pe fundul mării poate distruge ecosisteme unice și introduce poluarea adânc în mare.

Fosilele arată că un număr de specii de animale mari au dispărut când oamenii au ajuns pe continente și insule și că până în prezent mările au fost în mare parte ferite de măcelul la care au fost expuse speciile terestre. În ultimii cinci sute de ani, au fost înregistrate 514 extincții de animale de pe pământ. În schimb, au constatat autorii noului studiu, extincțiile documentate sunt mult mai rare în ocean.

Citește și:

Schimbările climatice și extincția speciilor trimit lumea într-o eră periculoasă

România, printre ultimele țări din Europa care ar „supraviețui” schimbărilor climatice

Schimbările climatice s-au aflat la originea misteriosului declin al populației din Insula Paștelui

Schimbările climatice vor transforma 1 milion de oameni în refugiați

Schimbările climatice pot diminua cu 18% producția alimentară până în 2050

spot_img

Ultimele știri