Green Report vrea să arate cum își educă adulții din România copiii în spiritul protejării mediului înconjurător. Vom vedea ce face școala, cu ce ajutor vin ONG-urile, dar pentru ca imaginea să fie completă, invităm părinții să ne povestească în ce fel își cresc copiii astfel încât aceștia să respecte natura.
Din 1992, emisiile de carbon la nivel mondial au crescut cu 62%, iar populația a crescut cu două miliarde, ceea ce înseamnă o creștere de 35%. Pământul găzduiește în acest moment 7,4 miliarde de oameni, iar în ultimii 25 de ani resursele de apă potabilă au scăzut cu un sfert şi s-au defrişat mai mult de 120 de milioane de hectare de pădure.
În acest context, 15.000 de oameni de știință au lansat de curând un „avertisment pentru întreaga omenire” pentru că planeta se apropie de punctul în care nu va mai putea susţine viaţa fără a suferi daune ireversibile. Avertismentul, semnat de cercetători din 184 de țări și publicat în revista BioScience, conține și recomandarea specialiștilor pentru crearea unor noi rezerve naturale terestre şi marine, dar şi încetinirea creşterii demografice.
Nici previziunile pe termen scurt și mediu nu arată prea bine. Dacă nu ne schimbăm obiceiurile, până în 2030 vom fi consumat 40% din resursele mondiale de apă potabilă, în timp ce nevoia de apă la nivel global ar creşte cu 55% până în 2050. În plus, fenomenele naturale extreme se vor înmulți.
„Ora de ecologie”, o privire la cum educăm copiii să respecte mediul
Ținând cont de toate aceste date, este evident că fiecare dintre noi are responsabilitatea să contribuie la protejarea și salvarea mediului înconjurător, iar un prim pas în acest sens este educația. Green Report, prin serialele și articolele pe care le publică, participă la informarea și educarea cititorilor săi, iar de data aceasta, prin serialul „Ora de ecologie” ne îndreptăm atenția către educația pe care o primesc copiii în școli și în afara lor, în acest sens.
Am fi putut să ridicăm din umeri și să spunem că la noi, în România, nu se face educație ecologică, însă am ales să ne uităm acolo unde totuși se întâmplă ceva bun și să lăsăm bunele practici să circule.
Vom vorbi despre opționalele de educație de ecologică și despre manuale, vom arunca un ochi în curtea unor școli care au făcut din educarea copiilor în spiritul mediului o prioritate, despre ONG-urile care fac lucrurile să se miște, prin proiectele pe care le desfășoară cu elevii, și despre cum știu alte țări să-și învețe copiii să prețuiască ceea ce ne oferă natura.
Însă dincolo de ce face școala și de activitățile coordonate de ONG-uri, contribuția părinților are un rol esențial. Așadar, lansăm provocarea către cititorii Green Report să ne scrie la oana.racheleanu@green-report.ro cum îi învață pe copii respectul față de mediu. Care sunt regulile implementate în casele dumneavoastră, astfel încât să faceți un bine mediului? Cât timp petreceți în natură și ce faceți atunci?