Schimbările climatice vor cauza conflict și sărăcie în regiunea arabă și vor duce la strămutarea a milioane de oameni, conform Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).
Într-un raport publicat săptămâna trecută, agenția a atras atenția că riscurile climatice ar putea încetini dezvoltarea regiunii, cum ar fi scăderea mortalității infantile sau atingerea accesului universal la educație.
Conform raportului, fenomenele meteo extreme cauzate de schimbări climatice ar putea împiedica eforturile de a aduce pace în regiune, contribuind la conflictul armat.
Dintre cele douăzeci de țări care sunt afectate cel mai grav de stresul hidric, 14 se află în regiunea arabă, unde 90% dintre terenuri se află în zone aride, semi-aride sau uscat-subumede.
Mourad Wahba, director al biroului regional UNDP pentru Statele Arabe, a declarat că în ultimul deceniu, secetele au avut o frecvență și o severitate nemaivăzute în ultimele sute de ani.
Între 2006 și 2011, Somalia a trecut printr-o secetă severă care a dus la strămutarea a patru milioane de oameni. În Siria, o secetă care a avut loc între 2006 și 2010 a dus la o migrație în masă a 200.000-300.000 de oameni din zone rurale către centre urbane.
Regiunea adăpostește cea mai mare populație de refugiați și oameni strămutați, fiind și cea mai afectată de lipsa apei și dependentă de importul alimentelor, fiind singura zonă din lume unde ratele de malnutriție sunt în creștere.
„Regiunea arabă a fost locul de naștere al civilizației agricole și timp de mii de ani a putut să înfrunte riscurile climatice. Dar schimbările climatice se întâmplă în prezent într-un ritm nemaivăzut în ultimele sute de ani. Acestea au contribuit la foamete și insecuritate alimentară, pierderea mijloacelor de existență și a vieților și strămutarea a milioane de oameni. “, a declarat Mourad Wahba.
Regiunea este foarte vulnerabilă la creșterea temperaturilor și a nivelului mării, precum și la secete și inundații. Estimările arată că până în 2025, rezervele de apă vor reprezenta doar 15% din nivelurile rezervelor din 1960.