Cinci organizații de mediu din România, alături de experți în politici publice, au lucrat pentru îmbunătățirea unor domenii problematice prin formularea unor propuneri de politici publice alternative, care au fost depuse la Ministerul Mediului și Pădurilor. Acestea privesc șase domenii de interes major: gestionarea deșeurilor, energie și transporturi, păduri, risipă alimentară, calitatea aerului și accesul la apă potabilă.
Cele cinci organizații care s-au implicat în această inițiativă sunt Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, împreună cu Asociațiile Mai Bine din Iași, BioSilva din Suceava, 2Celsius și ECOTECA din București.
Experții, împreună cu peste 120 de parteneri din ONG-uri și parteneri sociali au formulat cele șase politici și le-au expus spre consultare în întâlniri cu comunități și autorități, în perioada iunie 2018 – octombrie 2019.
Proiectul a avut drept obiectiv creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali cu interes în domeniile protecției mediului și a schimbărilor climatice de a colabora, cu scopul de a contribui la monitorizarea, evaluarea, formularea și promovarea de politici alternative la politicile publice formulate de Guvern, în șase domenii prioritare de mediu și dezvoltare durabilă.
Propunerile de politici publice
- Politică publică în vederea creșterii accesului la apă potabilă în spațiul public prin completarea Legii Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.241/2006. Coordonator: Loredana Pană, Ecopolis.
- Propunere de act normativ privind Gestionarea Deșeurilor Din Produse Farmaceutice și Parafarmaceutice provenite din afara Circuitului Sanitar-Medical. Coordonator: Raul Pop, ECOTECA.
- Politică publică în vederea creșterii calității aerului prin modificarea legislației cu privire la Timbrul de mediu pentru mașinile înmatriculate în România. Coordonator: Costel Popa, Ecopolis.
- Politică publică pentru modificarea normelor privind crearea unei infrastructuri de reîncărcare publică a vehiculelor electrice. Coordonator: Raul Cazan, 2Celsius.
- Modificarea și completarea legii privind diminuarea risipei alimentare. Coordonator: Anca Gheorghică, MaiBine.
- Politică publică în vederea îmbunătățirii legislației în domeniul pădurilor și a ariilor protejate din România prin instituirea în legislația specifică sectorului silvic a principiului transparenței care poate fi transpus în măsuri concrete în vederea sprijinirii gestionării durabile a pădurilor din fondul forestier național. Coordonator: Florin Grădinariu, BioSilva.
Echipa de experți se va implica în continuare în activitățile de promovare, dezbatere și aprobare a politicilor publice alternative propuse.
Activitățile au fost derulate în cadrul proiectului Politici Publice pentru Dezvoltare Durabilă, care a fost implementat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis în perioada iunie 2018- decembrie 2019 și care a fost finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.