Pandemia de COVID-19 este de așteptat să producă cea mai mare scădere a emisiilor de dioxid de carbon după Al Doilea Război Mondial, însă Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat că scăderea va fi de scurtă durată și nu va opri schimbările climatice, potrivit Reuters.
OMM a spus că revenirile economice anterioare au fost asociate cu creşteri chiar mai mari de emisii în comparaţie cu perioadele de dinainte de crize și a îndemnat guvernele să integreze acţiunile climatice în planurile de revenire.
OMM se așteaptă la o scădere de 6% a emisiilor de carbon în acest an, dar agenția care aparține de ONU a avertizat că ar putea fi urmată de o creștere a emisiilor chiar mai mare decât înainte de criză.
„În cel mai probabil caz, ne vom întoarce cu ușurință la normal anul viitor și s-ar putea chiar să existe un impuls al emisiilor, deoarece unele industrii au fost oprite.”
De fapt, scăderea nu este nici măcar suficientă pentru ca lumea să atingă ținta Acordului de la Paris din 2015, care vizează o creștere a temperaturii globale cu nu mai mult de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, a spus Taalas. Acesta ar necesita o scădere anuală a emisiilor de cel puțin 7%, a adăugat el.
OMM îndeamnă guvernele să ia în considerare pachete de măsuri stimulative care să susţină trecerea la o economie ecologică.
„Trebuie să demonstrăm aceeaşi determinare şi unitate împotriva schimbărilor climatice ca şi contra COVID-19”, a subliniat directorul OMM, Petteri Taalas.
OMM a publicat, de asemenea, miercuri, versiunea finală a raportului său asupra climei la nivel mondial, care a confirmat concluziile preliminare conform cărora 2015-2019 a fost cea mai călduroasă perioadă de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice, temperatura medie globală crescând cu 1,1 grade Celsius faţă de perioada preindustrială.
Amintind de schimbările aduse planetei în ultimii 50 de ani, OMM a precizat că nivelurile de dioxid de carbon au crescut cu 26% din 1970, iar temperatura globală a crescut, în medie, cu 0,86 grade Celsius.
Dioxidul de carbon a rămas în aer timp de secole, astfel că scăderea emisiilor nu afectează imediat climatul și ar trebui să fie susținută pe parcursul unei perioade pentru a face acest lucru.
Cu toate acestea, OMM a remarcat nivelurile mai scăzute de oxid de azot un gaz nociv cu efect de seră, precum și îmbunătățiri ale calității aerului în huburile industriale precum China și nordul Italiei, din cauza pandemiei.