Olanda. Un observator din care oamenii studiază vietățile sălbatice, fără să fie văzuți

În Delta Works, din Olanda, a fost construit un centru de observare care le permite curioșilor și oamenilor de știință să studieze vietățile sălbatice fără să fie văzuți și fără să intervină în habitatele acestora.

Observatorul TIJ este făcut din materiale naturale, precum stuf, lemn și pietre, astfel încât este perfect camuflat în peisajul din rezervația naturală din Delta Works, în apropierea barajului Haringvlietdam.

Delta Works reprezintă o serie de construcții din sud-vestul Olandei, printre care baraje, diguri, lacuri, cu rolul de a proteja o zonă întinsă de deltă, de impactul pe care l-ar putea avea marea. Proiectul a fost finalizat în anii 1970, iar acum, o parte dintre ecluze au fost deschise pentru a permite intrarea apei sărate și a preveni înghețarea râurilor din zonă, îmbunătățind astfel calitatea apei, stimulând migrația peștilor, în timp ce biodiversitatea se va îmbogăți.

Scopul observatorului este de a le permite vizitatorilor să fie martori la restaurarea graduală a pământului și de a dezvolta în rândul acestora o apreciere pentru natură, într-un mod discret.

Structura este o combinație dintre un ou gigantic și un cuib ovoidal, formă aleasă și pentru că observatorul este amplasat într-o zonă în care multe specii, în special de păsări, își depun ouăle. Construcția este așezată pe dune de nisip și pe stâlpi de castane, în timp ce o înconjoară un gard din trestie.

https://www.youtube.com/watch?v=zD6vbAxlJcg

Pentru a minimiza pe cât posibil impactul pe care vizitatorii îl au asupra păsărilor, accesul în observator se face printr-un tunel printre copaci, pe o alee acoperită cu nisip și scânduri de lemn reciclate.

Proiectul TIJ a fost realizat de RAU Architects, în colaborare cu  RO&AD Architecten.

spot_img

Ultimele știri