În august 2016, un articol a încercat să explice principalii factori care au condus la creșterea surprinzătoare a obligațiunilor ”verzi” de pe piața de capital. Iată că după un an lucrurile nu s-au schimbat. Odată cu acapararea agendei globale de către problema schimbărilor climatice, creșterea obligațiunilor ”verzi” este de neoprit. Interesul pentru investiții durabile vine de peste tot, de la emitenți și până la stakeholderi.
Ce este piața obligațiunilor verzi?
Poate că cel mai bun lucru legat de obligațiunile verzi este acela că poți obține simultan venituri financiare și un impact pozitiv asupra societății. De fapt, aceste obligațiuni de mediu sunt instrumente ordinare cu venit fix și sunt alocate, în special, pentru finanțarea proiectelor de energia regenerabilă sau prevenirea și combaterea poluării.
Lansată de instituții financiare cum ar fi Banca Mondială și Banca Europeană pentru Investiții, piața de obligațiuni ”verzi” a fost privită inițial ca nișă. Însă nu mai este cazul.
Potrivit World Economic Forum, în prima jumătate a anului 2017, au fost emise obligațiuni în valoare de aproximativ 55 miliarde de dolari, o creștere de 38% față de perioada similară a anului trecut. Climat Bond Initiative estimează că suma totală a obligațiunilor verzi emise în 2017 ar putea ajunge la 150 de miliarde de dolari. În 2016, valoarea totală a acestor instrumente financiare a fost de 82 de miliarde de dolari.
Ce le face atât de atractive?
Aceste tip de obligațiuni reprezintă o oportunitate de gestionare activă a amprentei de mediu a portofoliilor investitorilor, deoarece două dintre principalele caracteristici ale obligațiunilor verzi sunt transparența și raportarea.
Ele sunt, de asemenea, instrumente financiare responsabile. De fapt, mai mult de 100 de emitenți și investitori au semnat Principiile obligațiunilor verzi, un regulament care oferă definiții și standarde pentru aceste instrumente cu venit fix. În plus, impactul pozitiv al obligațiunilor ecologice este, în general, certificat de ONG-uri, cum ar fi Climat Bond Initiative sau alți auditori.
Cine sunt principalii jucători de pe piață?
Emisiunile globale de obligațiunilor verzi vor atinge un nou record, pe măsură ce noi jucători se vor alătura acestei piețe specifice și fertile. Investitorii și creditorii, cum ar fi Bank of America Merrill Lynch, Credit Agricole și HSBC, au cunoscut o creștere extraordinară a numărului de emitenți și emisiuni, deoarece numeroase entități publice și private s-au alăturat sau au emis astfel de obligațini și în cursul acestui an.
De la o piața de nișă, aceasta s-a transformat rapid într-un globală, dinamică și bine-cunoscută, datorită numărului de actori financiari implicați. Statele suverane, cum ar fi Polonia și Franța, au intrat pe piață cu primele obligațiuni suverane, în principal pentru finanțarea proiectelor de energie regenerabilă și de infrastructură durabilă.
În SUA, au fost emise obligațiuni ecologice municipale pentru a ajuta orașele și comunitățile locale în lupta cu schimbările climatice și de a promova tranziția către energia regenerabilă, în conformitate cu practicile și standardele internaționale.
Obligațiunile ecologice ale municipalităților finanțează gestionarea durabilă a apei, prevenirea poluării, popularizarea clădirilor verzi și conservarea biodiversității acvatice la nivel local. Privind la nivel global, instituțiile publice și internaționale, cum ar fi băncile de dezvoltare, și-au consolidat angajamentele față de finanțarea ecologică prin emiterea de programe de obligațiuni ecologice multiple pentru a sprijini proiectele locale și internaționale.
Apple lansează obligațiuni ”verzi” de 1 miliard de dolari după exit-ul SUA din Acordul climatic
În plus, marile corporații au emis obligațiuni verzi în ultimele 12 luni, printre care Apple, Iberdrola, Intesa SanPaolo, QBE Insurance Group și TenneT.
Numărul și varietatea emitenților au progresat, cu numeroase emisiuni din țările emergente. Jucătorii chinezi și indieni au emis miliarde de obligațiuni verzi pentru a finanța energia regenerabilă, eficiența energetică și proiectele durabile pe teritoriile lor. Astfel, piețele emergente și-au demonstrat hotărârea de a finanța un viitor cu emisii reduse de carbon.
Potrivit mai multor studii realizate de marile bănci de investiții, inclusiv Bank of America Merrill Lynch, Morgan Stanley, Barclays și UBS, aproximativ 89% dintre toți investitorii și-au exprimat interesul pentru investiții durabile și sunt familiarizați cu investițiile durabile, iar 65% fac astfel de investițiile.
De asemenea, 92% dintre tinerii profesionștii sunt conștienți de importanța investițiilor durabile.