O suta de copaci, plantati azi in Parcul Izvor de voluntari ai Amway si ai Fundatiei PRAIS

Aproximativ o suta de copaci din specia Catalpa Bignonoides au fost plantati astazi in Parcul Izvor din Bucuresti, in cadrul miscarii „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci”, o campanie pentru recrearea mediului inconjurator, la care a luat parte astazi echipa Fundatiei PRAIS, voluntari ai companiei Amway si membri ai presei. Toata lumea prezenta in aceasta dimineata in Parcul Izvor, cu ocazia acestui eveniment, a fost invitata sa planteze un copac Catalpa Bignonoides, cu o inaltime de circa 2 metri – bine adaptati la climatul orasului.

Miscarea MOMC, initiata in anul 2006 de catre Fundatia PRAIS, este recunoscuta oficial de United Nations for Environment Program (UNEP) si se deruleaza sub egida programului global al UNEP „Plant for the Planet”. Aceasta recunoastere are la baza contributia miscarii romanesti la programul de mediu al Natiunilor Unite – campania „Un Miliard de Copaci”.

„Azi demaram alt numar de cinci ani in care vom implementa in Romania miscarea MOMC. Am reusit in precedentii cinci ani sa reunim peste 700 de organizatii, primarii, scoli, ocoale silvice din Romania, care au adunat peste 300.000 de voluntari angajati ai ocoalelor sivice din tara, cu care am plantat in Romania peste 60 de milioane de copaci. Campania se lanseaza in 41 de judete si voluntarii nostri alaturi de companii, vor hotara unde si cand se mai planteaza. Pe portalul www.milioanedecopaci.ro veti gasi situatia copacilor plantati”, a declarat, pentru Green-report.ro, Silvia Bucur, presedinta fundatiei PRAIS.

Miscarea nationala de plantari a fost nominalizata in 2007 – la numai un an de la lansare, de catre Juriul International Public Relations Association (IPRA),  la sectiunea celor mai bune campanii PR pe mediu. 

“Am devenit parteneri ai miscarii nationale MOMC din acest an. Voluntarii Amway vor contribui in mod direct la acest demers major de plantari la nivel national menit sa protejeze mediul inconjurator din Romania. Principiile de dezvoltare durabila ale companiei noastre sunt dedicate cauzei pentru un mediu verde in fiecare tara in care ne desfasuram activitatea”, a declarat George Popescu, director general Amway Romania.

Misiunea Amway pentru protectia mediului in intreaga lume implica utilizarea si gestionarea adecvata a resurselor globale limitate. Amway isi asuma rolul pentru promovarea si incurajarea responsabilitatii profunde fata de mediu prin realizarea de produse ecologice. Utilizarea unei formule unice, super-concentrate, pentru produsele de curatenie a casei, inseamna mai putine ambalaje aruncate in gropile de gunoi.

Amway a devenit unul dintre primii producatori de produse biodegradabile pentru curatenie cand a lansat L.O.C. Liquid Organic Concentrate (Concentrat Organic Lichid) in 1959 produs doar cu agenti de curatare biodegradabili. Conform OECD, agentia europeana care a stabilit reglementarile de mediu, produsele Amway pentru curatenie respecta toate conditiile de "biodegradabilitate eficace”, folosindu-se astfel mai putina energie in productie.

IMPORTANT: Companiile, organizatiile si institutiile sunt asteptate sa ia parte la campania de plantare a copacilor

Companiile, organizatiile si institutiile sunt invitate sa participe la miscarea nationala de plantare "Milioane de oameni, milioane de copaci", in orase si in imprejurimile acestora, conform calendarului anual de plantari (toamna si primavara).

Orice companie, organizatie sau institutie poate participa la program. Primariile sunt cele care recomanda si avizeaza zonele pentru plantari. Voluntari din cadrul companiei/ organizatiei vor planta copaci sau alte plante. Cei inscrisi in program vor achizitiona puietii/ plantele din fonduri proprii, vor asigura instrumentele necesare plantarii, transportul voluntarilor, invitarea la actiuni comune de voluntariat a elevilor, studentilor din orasele in care isi desfasoara activitatea.

 

Foto & text: Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri