Compania Sinovel, cel mai mare producator de turbine eoliene din China si numarul doi mondial, vizeaza un parteneriat cu uzina Faur din Bucuresti.
Directorul general al Faur, Mariana Hristea, a declarat pentru Mediafax ca reprezentantii firmei chineze au vizitat uzina din Bucuresti si intentioneaza sa deschida aici o unitate de productie:
Vor sa produca in fabrica noastra, pentru ca au constatat ca avem capacitatea necesara. Daca perfectam contractul cu ei vom face investitii importante si vom cumpara linii de productie noi”, a spus Hristea.
Potrivit acesteia, contractul dintre Faur si Sinovel ar putea fi semnat in cateva luni.
Directorul general al Faur a precizat ca partea chineza va oferi know-how, iar Faur va pune la dispozitie capacitati de productie.
Grupul Sinovel opereaza in Romania doua proiecte de capacitate medie si intentioneaza sa-si continue dezvoltarea construind parcuri eoliene. Sinovel Wind Group Ltd. furnizeaza echipamente si servicii pentru capacitati energetice eoline de 1200 MW in Dobrogea. Compania chineza a semnat un acord de cooperare cu consortiul romanesc format din C-Tech Srl si Rokura Srl.
La sfarsitul anului 2011, in China erau operationale 80 de parcuri eoline cu o capacitate totala instalata de 62.000 MW. Acest nivel de productie reprezinta 23 la suta din capacitatea totala instalata la nivel mondial.