Contestatia formulata de Nuclearelectrica impotriva deciziei administratorului judiciar Euro Insol de respingere a sumei de 41 milioane lei solicitata de Nuclearelectrica cu titlu de penalitati de intarziere a fost respinsa, luni, de catre judecatorii Tribunalul Bucuresti, a anuntat Hidroelectrica.
Initial, Nuclearelectrica a solicitat inscrierea la masa credala cu peste 28,7 milioane lei, reprezentand datorii scadente, care au fost acceptate de catre Euro Insol, si cu penalitati de intarziere in cuantum de 41 milioane lei, care au fost respinse ca nedatorate de catre administratorul judiciar.
Euro Insol a acceptat in tabelul preliminar creante de 3,5 miliarde lei, a respins creante de 1,1 miliarde lei si a admis sub conditia prezentarii unor documente contabile justificative creante de 800 milioane lei. Acest fapt a generat 74 de contestatii din partea creditorilor nemultumiti de decizia administratorului judiciar.
Pana in prezent Tribunalul Bucuresti a judecat 15 contestatii, din care 13 au fost respinse si doua au fost admise la solicitarea administratorului judiciar, intrucat ulterior intocmirii tabelului preliminar si pana la momentul judecarii contestatiilor cei doi creditori au prezentat documente din care rezulta existenta si intinderea creantei.
Valoarea contestatiilor respinse totalizeaza 45 milioane lei, iar a celor admise 111.846 lei.
Hidroelectrica performeaza pe OPCOM
De la deschiderea insolventei, compania a realizat pe piata concurentiala venituri cu cca. 45,7 milioane euro mai mari, decat daca ar fi vandut aceeasi cantitate de energie catre traderi, cu pretul de 130 lei/MWh.
Valoarea energiei contractate de catre Hidroelectrica pe piata contractelor bilaterale administrata de OPCOM a depasit 100 milioane de euro, dupa ce compania a vandut marti, la licitatie, 11 pachete de 43.800 MWh in valoare totala de 108.422.082 lei, la un pret mediu de 225,04 lei/MWh.
www.gandul.info
Diferenta dintre pretul cu care Hidroelectrica vinde acum energia produsa si pretul din vechile contracte cu traderii, se mentine in jurul valorii de 100 lei/MWh astfel incat veniturile suplimentare obtinute contribuie substantial la imbunatatirea indicatorilor economico-financiari ai societatii, spune Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica.
Odata cu incheierea celor 11 tranzactii, numarul licitatiilor incheiate de catre Hidroelectrica pe bursa de energie administrata de OPCOM ajunge la 52, totalizand o cantitate de 2.098.865 MWh, in valoare de 479.059.494 lei (106 milioane euro), la un pret mediu de 228 lei/MWh.
E.ON Energie Romania si Electrica Furnizare si-au adjudecat cate 4 pachete, Enel Energie Muntenia a castigat 2 si CEZ Vanzare un singur pachet, in cadrul unor sesiuni la care au participat 8-10 ofertanti.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Afla mai mult
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
functionality_storage
11 months
personalization_storage
11 months
security_storage
11 months
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Aceste cookie-uri vă asigură o experienţă îmbunătăţită şi mult mai uşoară, deoarece au funcţionalităţi precum stocarea preferinţelor dvs. în legătură cu ce informaţii doriţi să primiţi.
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.