Norvegia se gandeste la posibilitatea interzicerii folosirii pungilor din plastic, potrivit ministrului pentru Mediu si Dezvoltare internationala, Erick Solheim, informeaza Earth Times.
"In China au fost interzise pungile din plastic, Irlanda a implementat o taxa pentru ele, iar in Australia exista discutii pe tema interzicerii pungilor", a declarat Solheim. "Posibile alternative pentru pungile din plastic includ pungile din material textil si pungile din plasa", a mai spus el.
Purtatorul de cuvant al Federatiei intreprinderilor de servicii si comert din Norvegia, Jarle Hammerstad, a fost mai precaut in declaratii spunand ca federatia vrea un caz mai solid pentru implementarea aceastei posibile interdictii, si ca ar trebui sa fie consultata si opinia consumatorilor.
"Pungile din plastic au nenumarate intrebuintari in gospodarii", a spus Hammerstad adaugand faptul ca ministrul ar trebui sa se axeze mai mult pe o politica de reciclare sau de introducere a unor pungi verzi.
Erick Solheim spune ca oamenii sunt obisnuiti cu adaptarile la noile tehnologii, cum ar fi telefoanele mobile, si ar trebui sa fie de acord cu incetarea folosirii pungilor din plastic.