Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, a intrat în vigoare o Hotărâre de Guvern care modifică și completează Codul Rutier. Potrivit acesteia, bicicliștii trebuie să respecte noi reguli privind echiparea bicicletei și circulația cu aceasta, iar șoferii vor fi nevoiți să circule astfel încât să asigure siguranța bicicliștilor.
Potrivit Președintelui Federației Biciclistilor din România, Radu Mititean, s-au corectat câteva „prevederi aberante” privind circulația bicicliștilor pe drumurile publice și s-au eliminat o serie de „contradicții și neclarități privind obligațiile bicicliștilor referitoare la echiparea bicicletei”.
Modificări privind circulația bicicliștilor pe drumurile publice
Una dintre cele mai importante modificări privind circulația bicicliștilor pe drumurile publice o reprezintă eliminarea obligației ca aceștia să folosească eventuale „căi laterale” sau „poteci”. În plus, șoferilor li se recomandă să păstreze o distanță laterală de minimum 1,5 m la depășirea bicicletelor.
Au fost corectate de asemenea câteva prevederi legate de încadrarea la intersecții. Înainte, biciclistul era obligat să se încadreze pe banda întâi de circulație, chiar și atunci când direcția lui era înainte, iar prima bandă era destinată virajului la dreapta. Excepție făcea doar cazul în care acesta vira spre stânga. De acum, însă, bicicliștii se pot încadra ca orice alt șofer, pe orice bandă de circulație, conform cu traiectoria lor.
A mai fost clarificată interdicția de a opri și de a staționa pe pistele pentru biciclete, în sensul în care organele competente pot ridica autovehiculele care le blochează. În plus, de acum înainte se pot amenaja parcări pentru biciclete la nivel de trotutar în apropierea intersecțiilor, trecerilor pentru pietoni si stațiilor.
Modificări privind dotarea bicicletelor
De acum, bicicletele trebuie dotate cu far, clipici și catadioptri doar noaptea sau pe lumina redusă. De asemenea, în loc de catadioptrii de pe spite, bicicliștii pot opta pentru benzi reflectorizante pe cauciuc, care nu trebuie să fie obligatoriu portocalii. În plus, nu mai trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente flourescent-reflectorizante decât în cazuri limitate.
În ceea ce privește claxoanele bicicletelor, acestea pot fi similare ca intensitate și tonalitate cu cele ale autovehiculelor.
Pe lângă toate aceste prevederi, s-au înăsprit regulile referitoare la transportul copiilor cu vârste de până la 7 ani. Tinerii cu vârste curpinse între 14 și 18 ani nu mai au dreptul să transporte copii, iar persoanele majore care îi transporta o pot face doar dacă bicicleta are în dotare un scaun prevăzut din construcție sau unul montat ulterior, dar omologat.
Puteți găsi mai multe detalii despre toate aceste modificări sau completări pe site-ul Clubului de Cicloturism Napoca.