Nita: Romania este in grafic cu tintele pentru ponderea SRE in consumul final

Romania se afla printre tarile care respecta graficul asumat pentru 2020 privind procentul de energie din surse regenerabile (SRE) in consumul final, a declarat la Bruxelles, ministrul delegate pentru energie, Constantin Nita, in cadrul intrevederii pe care a avut-o miercuri cu comisarul pentru energie, Gunther Oettinger.

Romania va continua sa sprijine acest sector, pastrand un echilibru necesar pentru economia locala. Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca suntem printre tarile aflate in grafic atunci cand vorbim despre tintele asumate pentu 2020. Tinta asumata de Romania in conformitate cu Directiva 2009/28/EC privind ponderea SRE in consumul final de energie la nivelul anului 2020 este de 24%. In 2010 Romania a realizat o pondere de 23,6% și s-a clasat pe locul 2 in UE. Suntem atenti in continuare la evolutia discutiilor in plan European si asteptam publicarea de catre Comisia Europeana a liniilor directoare și schimbului de bune practici pentru schemele nationale de sprijin pentru energiile regenerabile”, a declarat Constantin Nita.

In ceea ce priveste securitatea energetica, Nita a declarat ca Romania va profita de toate sansele pentru a valorifica resursele natural din Marea Neagra.

Romania are o optiune strategica prin zacamintele de gaze naturale din Marea Neagra. Aceasta resursa contribuie la viitoarea creștere a independentei energetice a tarii noastre. In acelasi timp(…)are doua companii strategice – Transgaz si Romgaz, specializate in transportul si activitatile de explorare si exploatare a hidrocarburilor. Acestea au capacitatea de a asigura infrastructura necesara valorificarii rezervelor din Marea Neagra, iar Romania va intreprinde toate actiunile necesare atingerii acestui obiectiv – valorificarea resurselor nationale in beneficiul economiei locale”, a adaugat Nita.

spot_img

Ultimele știri