Nisip radioactiv pe litoralul bulgaresc

Nisipul din golful Vromos, din sudul litoralului bulgaresc al Marii Negre, este radioactiv, au avertizat ieri expertii din cadrul ministerelor Mediului si Sanatatii, citati de site-ul Novinite.com.

Informatia a fost anuntata de guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, destinatarul scrisorii redactate de expertii bulgari, prin care acestia le cer autoritatilor locale sa anunte populatia si sa amplaseze semne de avertizare pentru vizitatori, pentru ca acestia sa nu foloseasca plaja.

Nivelul de radiatii este de doua ori mai mare decat valoarea normala pentru sudul litoralului, dar pericolul nu este in aer, ci mai degraba in nisip, care contine uraniu si radiu. Aceste elemente provin de la o mina inchisa situata in apropiere, care a depozitat importante cantitati de deseuri radioactive in acest golf in perioada 1954-1977.

Expertii sustin ca apa marii nu este radioactiva, dar expunerea timp de cateva zile pe plaja poate fi periculoasa.

Cresterea nivelului de radiatii in zona in ultimii trei ani este atribuita unor deseuri care nu au fost ridicate in totalitate.

Guvernatorul sustine ca semnele de avertizare, amplasate in Vromos, au fost inlaturate de proprietarii locali, dar vor fi montate din nou.

La inceputul lui august, Grebenarov a emis un ordin prin care interzicea folosirea plajei situate intre orasele Burgas si Sozopol, in apropiere de orasul Cernomoret, dupa ce s-a consultat cu experti din cadrul Ministerului Sanatatii si Agentiei pentru Mediu.

Mediafax

spot_img

Ultimele știri