Primarul general, Nicuşor Dan, propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) un proiect pentru a înființa Administraţia Parcul Natural Văcăreşti, serviciu public de interes local al Capitalei, persoană juridică de drept public.
Un proiect în acest sens se regăsește pe ordinea de zi a ședinței CGMB de vineri.
„În scopul îndeplinirii cerinţelor impuse pentru încredinţarea în administrare a ariei naturale protejate, se propune înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, ca un serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, cu personalitate juridică, de drept public, finanţat din subvenţii de la bugetul local al Municipiului Bucureşti şi din venituri proprii, cu un număr total de 20 de posturi, ţinând seama de structura minimă de personal de specialitate necesar administrării Parcului Natural Văcăreşti, precizată în anunţul pentru deschiderea sesiunii 2/2021 privind atribuirea în administrare a ariei naturale protejate, precum şi de necesitatea alocării unui minim de posturi pentru asigurarea funcţionalităţii serviciului public de interes local propus spre înfiinţare, cu serviciile suport„, prevede proiectul de hotărâre.
Parcul Natural Văcăreşti a fost preluat în administrare de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate în 2018.
Înființarea parcului a fost inițiată de Asociația Parcul Natural Văcărești, care l-a administrat până în 2018, când ONG-urile au fost eliminate din administrarea ariilor naturale protejate.
În august 2021, aceasta a anunţat deschiderea sesiunii 2 privind atribuirea în administrare a Parcului Natural Văcăreşti.
Potrivit hotărârii CGMB nr. 51/26 februarie 2021, Primăria Municipiului Bucureşti a depus la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate dosarul de candidatură pentru preluarea în administrare a Parcului Natural Văcăreşti. Conform Raportului final de evaluare a dosarului emis de Comisia de evaluare a dosarelor de candidatură din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Primăria Municipiului Bucureşti a fost declarată eligibilă pentru încredinţarea în administrare a Parcului Natural Văcăreşti.
Proiectul de hotărâre aprobă organigrama cu 20 de posturi, dintre care trei de conducere, statul de funcţii, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare, potrivit căruia obiectul de activitate al noii entităţi constă în principal în administrarea Parcului Natural Văcăreşti, conform contractului de administrare încheiat cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi a legislaţiei specifice în vigoare.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti se va face din subvenţii de la bugetul local al Capitalei şi din venituri proprii.
Sediul administrativ al Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti va fi în Bucureşti, sectorul 4, strada Uioara, nr. 3, bl. M2, parter.
De asemenea, proiectul de hotărâre prevede reducerea numărului de posturi al Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti de la 41 la 36.
Citește și: Parcul Natural Văcărești a trecut în administrarea PMB
Concurs de proiecte pentru preluarea administrării Parcului Natural Văcărești