Oamenii de știință de la Universitatea din Stockholm au descoperit o specie de mușchi acvatic care elimină rapid arsenicul din apă, oferind noi speranțe pentru o soluție ecologică de a curăța apele contaminate de această substanță toxică.
Cercetătorii au descoperit că mușchiul Warnstorfia fluitans elimină 82% din arsenicul aflat într-un container de apă în mai puțin de o oră. Această specie de mușchi este des întâlnită în nordul Suediei, unde exploatările au contaminat mediul cu arsenic.
Mușchiul purifică apa prin absorbirea și adsorbirea rapidă a arsenicului din apă. Specia poate fi expusă la cantități ridicate de arsenic fără să fie afectată.
Conform oamenilor de știință, această specie este o soluție prietenoasă cu mediul de a curăța apa. Un mod de a îl folosi este de a îl crește în râuri și alte cursuri de apă cu niveluri ridicate de arsenic.
Maria Greger, profesor la Universitatea din Stockholm și coordonator principal al studiului, a explicat că mușchiul ar putea fi o soluție la combaterea contaminării cu arsenic din nordul Suediei, care afectează deseori și culturile agricole.
„Sperăm că sistemul de zone umede bazat pe plante pe care îl dezvoltăm va soluționa problema arsenicului în zonele miniere din nordul Suediei. Cantitatea de arsenic pe care o consumăm depinde până la urmă de câte dintre aceste alimente mâncăm, de cum și unde au fost crescute. Ținta noastră este ca sistemul pe care îl dezvoltăm să filtreze arsenicul înainte ca apa să fie folosită pentru consum și irigații. Astfel, arsenicul nu va ajunge în hrana noastră.”
Arsenicul este o substanță des întâlnită în reziduurile miniere, care sunt deseori extrem de toxice. Acestea ajung în sursele de apă, afectând mediul înconjurător. Când apa contaminată este folosită pentru irigații, arsenicul este absorbit de plante și ajunge în lanțul alimentar.
Arsenicul a fost găsit în numeroase legume și fructe, precum și în băuturi alcoolice, țigări și sucuri. În unele țări, problema este extrem de gravă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 57 milioane de oameni care locuiesc în bazinul Bengal beau apă contaminată cu arsenic, nivelurile substanței fiind cu mult peste limita admisă.