Mercedes-Benz Romania sau Ford Romania, filiale romanesti a doi giganti ai pietei auto mondiale, reprezinta doar cateva dintre companiile ale caror proiecte de CSR s-au concretizat si in 2012 prin donatii, voluntariat sau in actiuni de plantarea a copacilor.
“Gata oricand!”, alaturi de Cercetasi
“De- a lungul anilor, Mercedes-Benz Romania a dezvoltat mai multe proiecte de CSR de mare importanta pentru comunitatea locala. Am putea mentiona proiectul “Cercetasii Romaniei”, a caror deviza este Gata oricand!, Mercedes-Benz Romania fiind implicat in “tabara de aventura” a cercetasilor, in ultimii trei ani. Compania a sustinut micii temerari, oferindu-le sansa de a descoperi lumea inconjuratoare. Mai mult, am sponsorizat un concurs in cadrul acestei initiative, daruindu-le premii ce sunt utile oricarui cercetas”, a declarat, pentru Green Report, Gabriel Craciun, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz Romania.
Un alt proiect al companiei importatoare de automobile este “Copacul de Hartie”. In perioada 2008-2011, Mercedes-Benz Romania a oferit un vehicul Sprinter unei organizatii de reciclare, pentru a putea colecta hartia si a sustinut proiectul platind combustibilul si un sofer dedicat acestei actiuni.
Angajatii recicleaza si fac voluntariat
Toate campaniile de CSR al Mercedes-Benz Romania implica angajatii companiei fie ca acestia pleaca in aventuri impreuna cu cercetasii, fie ca recicleaza hartie cu ajutorul “Copacului de Hartie”.
“Totii angajatii Mercedes-Benz impartasesc aceleasi valori, dorind sa ia parte la fiecare actiune pe care o initiem. De aceea, vrem sa ii implicam cat de mult posibil, intarind cultura organizationala si colaborarea dintre echipe”, mai spune Gabriel Craciun.
In 2013, compania vrea sa-si continue toate proiectele existente, dar se gandeste si la noi campanii atat pentru comunitatea locala, cat si pentru protejarea mediului inconjurator. Tintele de CSR ale Mercedes-Benz implica proiecte care transmit mesajele companiei si-i scot in evidenta valorile, comunicandu-le catre clienti si catre comunitate.
“Filantropia”, ajutata de Ford Romania
Peste 90 angajati ai Departamentului Financiar al Ford Romania si ai Sectiei de Productie Motoare au lucrat ca voluntari pentru noul loc de joaca din Sectia Pediatrie a Spitalului Filantropia din municipiul Craiova, judetul Dolj, iar donatiile prin care a fost sprijinit proiectul sunt in valoare de 25.000 USD.
Munca de renovare a inclus curatarea spatiului, crearea unei zone pavate, separata cu scaune, instalarea unei noi zone de joaca, echipament nou de joaca, banci si foisoare noi, cat si cosmetizarea zonei pentru a fi mai atractiva si pentru copii, si pentru parinti.
"In urma cu ceva vreme, pe cand ma aflam in spital cu fiul meu am observat acest loc de joaca abandonat, care ar fi trebuit utilizat de copiii care viziteaza spitalul. Din pacate, acest lucru nu era posibil, deoarece era complet distrus. In acel moment, la Ford cautam sa sprijinim astfel de proiecte si, in acel moment, am ales propunerea de a restaura aceasta zona. Sunt foarte bucuroasa ca proiectul a fost primit cu caldura de toti colegii mei si sper ca va aduce putina bucurie fiecarui parinte si copil care viziteaza spitalul", a declarat Nadia Reischel, manager Analiza Financiara, Ford Romania.
Economie de piata si solidaritate sociala
Dragos Dehelean, expert CSR, considera ca implicarea, in societate, a companiilor, care trebuie sa fie responsabile fata de societate, constituie o modalitate de a impaca economia de piata cu nevoia de solidaritate sociala.
“Am vazut companii care au ajuns la un nivel destul de sofisticat in privinta abordarii strategice a acestui domeniu. Una dintre tendinte, cel putin in privinta implicarii in comunitate, a fost sa vedem companii care si-au dezvoltat platforme online speciale pentru a-si comunica initiativele”, spune Dragos Dehelean.
Mihaela Pavnutescu