Al Qaida a avertizat ca are ascunsa o bomba nucleara in Europa si va declansa un adevarat iad nuclear in cazul in care Osama Bin Laden va fi capturat sau ucis, relateaza ibtimes.com, citata de Antena 3.
Amenintarea organizatiei teroriste a fost facuta publica luna trecuta, in cadrul unor cablograme scoase la iveala de Wikileaks.
Cablogramele precizeaza ca avertizarea ar fi fost facuta imediat dupa atacurile din 11 septembrie 2001, desi Biroul Federal de Investigatii (FBI) a negat ca ar exista vreo legatura clara intre Osama si atacurile din 11 septembrie. Asocierea lui Bin Laden cu atacurile din 2001 a fost facuta de administratia Bush.
Dosarele Wikileaks dezvaluie ca Al Qaida a mai planuit si atacuri biologice si chimice in Londra si introducerea de cianura in unitatile de aer conditionat amplasate in birouri publice din Statele Unite.
In cazul in care documentele Wikileaks sunt adevarate, Europa se afla sub amenintarea unui atac catastrofal ce ar putea conduce la o criza nucleara mondiala.
In prezent, tarile recunoscute oficial ca puteri nucleare sunt Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franta, China, India si Pakistan, state ce detin combustibil nuclear necesar in confectionarea armamentului.
Exista si alte tari care ar putea detine arme nucleare, insa ori nu au recunoscut oficial, ori posesia lor nu a fost confirmata. Iranul este acuzat de mai multe guverne ca lucreaza la dezvoltarea armamentului nuclear, insa gurvenul iranian a declarat in repetate randuri ca activitatile sale nucleare, cum ar fi imbogatirea uraniului, urmaresc numai scopuri pasnice.
Informatiile publicate de Wikileaks creioneaza, intr-un scenariu pesimist, o amenintare nucleara ce ar putea transforma Europa in a doua Hiroshima, odata cu uciderea lui Osama Bin Laden.
Europa risca sa devina o noua Hiroshima
Orasul japonez Hiroshima a fost primul bombardat intr-un conflict armat cu un dispozitiv nuclear, in dimineata zilei de 6 august 1945.
Cu o lungime de 3 metri si un diametru de 71 cm, bomba, denumita ”Little Boy”, cantarea 4.000 kg, din care 64 kg reprezenta uraniul 235. Puterea exploziei a fost estimata la aproximativ 12 kiloton de TNT, ucigand aproximativ 140.000 de oameni.
Bomba a fost aruncata la ora 8:15. Tinta bombei ar fi trebuit sa fie Podul Aioi, iar ciuperca ar fi trebuit sa se inalte la 600 de metri deasupra solului, insa "Little Boy" a cazut la 260 de metri de obiectiv, ratand tinta. La impact, s-a produs o explozie atomica de 10 kilotone care a creat un glob de foc cu un diametru de mai multi kilometri, s-a ridicat direct vertical, dilatandu-se neincetat.
Un minut mai tarziu, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti. Punctul vaporizarii totale a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km. Daunele au fost generate de cumulul celor trei efecte: explozie, incendiu si radiatii. In jurul punctului critic, pe o raza de 500 de metri totul, fie s-a vaporizat, fie s-a transformat instantaneu in carbon.
Determinarea numarului victimelor in timpul exploziei si al celor disparute in incendii, este dificil de determinat, pentru ca multe dintre acestea s-au vaporizat in primele momente ale exploziei sau au fost arse in incendii ce au urmat. Din aceasta cauza nu se poate determina numarul celor care au scapat de explozie si a murit in incendii. Persoanele afectate de o cantitate mare de radiatie au murit pe loc, altele au decedat dupa 2-3 zile. Radiatiile au afectat pe rand maduva osoasa, sistemul imunologic, fiind urmate de moartea victimei.
Foto: quitor.com
Cititi si:
Fostul guvernator din Fukushima acuza: „Catastrofa nucleara, provocata de imprudenta oamenilor”