Ministerul Mediului va investi peste 20 de milioane de euro pentru proiecte in domeniul energiei regenerabile, din 2009, finantarea fiind asigurata din Fondul de Mediu, a declarat, miercuri, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, la un seminar dedicat energiei regenerabile.
"Aceasta suma este de patru ori mai mare decat ce s-a investit pana in prezent, iar sumele necesare vor fi asigurate din Fondul de Mediu pentru proiecte in domeniul producerii de energie regenerabila", a precizat Korodi. El a adaugaat ca, din decembrie 2009, ministerul va finaliza un ghid pentru obtinerea de finantare in vederea construirii unor unitati de producere a energiei regenerabile din fonduri europene, atat pentru persoane juridice cat si pentru persoane fizice.
Totodata, Korodi a amintit si de cele 16 proiecte incheiate cu 10 tari pentru a implementa proiecte de mediu legate de protocolul Kyoto, alte 30 de proiecte fiind in curs de pregatire. Fondul pentru Mediu este instrument economico-financiar destinat sustinerii si realizarii proiectelor si programelor pentru protectia mediului.