Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor (FNPA) organizeaza maine, la ora 15.00, in fata Palatul Parlamentului, un miting de protest impotriva eutanasierii cainilor fara stapan.
La mitingul care va avea loc in Parcul Izvor, aproape de intrarea de la Camera Deputatilor, sunt invitati sa participe ONG-uri, iubitori de animale si toti cei carora le pasa de soarta animalelor abandonate.
„Eutanasierea este o metoda irationala, costisitoare, criticata de O.M.S. Geneva, care a esuat lamentabil dupa ce-a fost aplicata timp de 8 ani de zile, neconstitutional, incalcand Legea nr. 205/2004 de protectie a animalelor, de a lasa alegerea metodei de gestionare a cainilor fara stapan la latitudinea autoritatilor locale, varianta neconstitutionala, generatoare de haos si absolut ineficienta. Nemaivorbind de cunoscutele practici de omorare definite ca <eutanasie>”, se arata intr-un comunicat al FNPA.
Adaposturile primariilor, adevarate „lagare”
Federatia sustine ca adaposturile pentru cainii maidanezi, gestionate de primarii, sunt adevarate „lagare” si ca multi primari asteapta cu interes legea eutanasiei animalelor fara stapan.
„Cunoastem, de asemenea, ce inseamna lagarele primariilor, dar mai ales ce insemna sa lasi la alegerea primariilor decizia de viata sau moarte a cainilor. Pentru deputati, <spalandu-se pe maini>, intr-o maniera neconstitutionala, ramane cea mai confortabila decizie, iar multi primari asteapta <legea eutanasiei> sau legea <fac ce vreau>”, arata acelasi comunicat.
Federatia acuza, de asemenea, autoritatile ca tergiverseaza discutarea in Camera Deputatilor a Proiectului Legislativ PL 912 de gestionare a cainilor fara stapan si nu accepta la dezbateri membri ai organizatiilor de protectie a animalelor.
Mitingul va avea loc in toata tara
„ (…) In ciuda regulilor de transparenta decizionala si a adreselor trimise, prin care solicitam prezenta la dezbateri, exista intentia Comisiei de administratie publica din cadrul Camerei Deputatilor ca proiectul legislativ PL 912 de gestionare caini fara stapan sa fie introdus pe o lista suplimentara, pentru a se evita prezenta reprezentantilor ONG si a presei. Va reamintim ca de 3 ani PL 912 (adoptat de Senat) este blocat la Comisia de Administratie Publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputatilor, tergiversandu-se discutarea propunerii legislative,impiedicand legiferarea/aplicarea unor masuri esentiale pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan (inregistrare, sterilizare si returnare) si dand anumitor cercuri de interese posibilitatea de a deturna PL 912 de la scopul sau initial si de a propune revenirea la solutii (eutanasia si /sau incarcerarea in masa) care s-au dovedit pe cat de falimentare pe atat de costisitoare”, sustin membrii FNPA.
La miting vor fi participanti din toata tara si, tot maine, in intervalul 13:00 – 15:00 se vor organiza mitinguri si in alte orase. FNPA sustine sterilizarea si returnarea in teritoriu ca singura solutie a rezolvarii situatiei cainilor comunitari.