Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, joi, publicarea pe site-ul ministerului a unui proiect de ordin prin care se propune eliminarea „imediată” pentru urșii care atacă omul.
În data de 19 septembrie, Ministerul a publicat și situația derogărilor pentru urs, fiind aprobată vânarea a 140 de exemplare în toată țara, dintre care cele mai multe sunt în Harghita – 35.
„Pe 22 septembrie, (…) am publicat pe site-ul Ministerului un nou proiect de ordin de ministru prin care propunem eliminarea imediată a exemplarelor de urs brun care atacă omul, pentru că este de nepermis ca, în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întregi până la aprobarea derogării„, a spus ministrul, într-un mesaj transmis la Sinaia. Potrivit acestuia, 12 state europene au cerut „răspicat” modificarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs brun şi lup.
„Sunt 12 state europene care au cerut răspicat, concret, modificarea Directivei habitate în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de lupi şi de urşi bruni, pentru că sunt 12 state membre unde aceste carnivore mari generează conflicte din ce în ce mai multe în relaţia cu populaţia din aceste ţări, în relaţia cu fermierii, în ceea ce priveşte relaţia om-urs, în relaţia om-lup sau acele pagube care împing înainte aceste propuneri, aceste măsuri care trebuie să fie luate la nivel european„, a mai spus Tánczos Barna, citat de Agerpres.
El şi-a exprimat convingerea că se vor găsi soluţii pentru reducerea atacurilor şi conflictelor dintre oameni şi urşi.
„Ministerul, pentru prima dată, plăteşte la zi toate despăgubirile pentru a reduce şi presiunea cealaltă, cea la adresa fermierilor care sunt afectaţi de atacurile de urs, de pagubele create de aceste animale sălbatice. Trebuie să ajungem înapoi într-o situaţie de echilibru şi ministerul lucrează la acest lucru. Suntem convinşi că vom găsi soluţii prin care vom putea reduce efectele, vom reduce numărul de atacuri, vom reduce numărul de conflicte dintre om şi urs„, a mai afirmat ministrul Mediului.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat, la Sinaia, campania media de informare şi conştientizare a publicului larg cu privire la conservarea populaţiei de urs brun din România.
Citește și: Șase motive pentru care urșii coboară tot mai des din pădure