Ministrul Mediului: Nu suntem în stadiul să aprobăm varianta finală transpunerii Directivei single-use plastic

Actul normativ privind transpunerea prevederilor Directivei single-use plastic ar trebui să fie în vigoare în câteva zile, dar nu suntem în stadiul în care am putea aproba varianta finală, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Barna Tanczos, citat de Agerpres.

„Discutăm despre o chestiune extrem de importantă şi urgentă. Teoretic în câteva zile ar fi trebuit să avem în vigoare acest act normativ. Nu suntem în stadiul în care am putea să aprobăm varianta finală, dar înţeleg de la colegi că au avut loc multe discuţii, cel puţin interinstituţionale şi chiar dacă unele dintre feedback-uri au lipsit din partea colegilor de la diverse ministere, trebuie să mergem înainte şi să definitivăm textul de act normativ”, a spus ministrul la conferinţa organizată de Pria Events.

El a precizat că problema cea mai importantă este perioada de tranziţie şi se lucrează la un act normativ prin care, începând din această vară, cel puţin la festivaluri, să fie interzise produsele din Directivă.

„Ca o primă concluzie, după ce săptămâna trecută, acum două săptămâni, am avut mai multe discuţii cu colegii mei, cred că problema cea mai complexă care trebuie rezolvată este perioada de tranziţie. Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv”, a afirmat Barna.

El a semnalat că „nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.

„Nu prea am primit semnale nici sprijin nici de la Ministerul Sănătăţii, deşi ţigările şi filtrele acelea care sunt single-use practic sunt cumva, într-un fel, în ograda, în curtea Ministerului Sănătăţii. Ministerul Economiei, ca în România de obicei, nu ştie să calculeze un impact sau consecinţele interzicerii producţiei acestor produse din plastic. Indiferent de abordarea instituţională, noi avem obligaţia să implementăm Directiva şi să facem transpunerea în cursul verii. Acest lucru se poate face printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dacă ne mişcăm destul de repede şi avem un OK din partea asociaţiilor, a producătorilor, din partea întregului spectru afectat de transpunerea acestei directive. Putem eventual să mai aşteptăm un pic şi să vină înapoi Parlamentul, din septembrie, să intre pe procedură parlamentară standard. Acest lucru va genera un risc de penalităţi, de infringement din partea Comisiei. Nu suntem singura ţară care nu e gata cu această procedură, dar mie mi-ar fi plăcut să fim printre cei care au rezolvat aceste chestiuni în timpul stabilit, sau înainte de deadline-ul stabilit pentru transpunere”, a explicat ministrul Mediului.

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.

La sfârşitul lunii mai a acestui an, Comisia Europeană a publicat orientări referitoare la normele Uniunii Europene (UE) privind produsele din plastic de unică folosinţă şi a adoptat o decizie de punere în aplicare privind monitorizarea şi raportarea echipamentelor de pescuit introduse pe piaţă şi a deşeurilor de echipamente de pescuit colectate.

Un comunicat al Executivului comunitar preciza că aceste norme au ca scop reducerea deşeurilor marine provenite de la produsele din plastic de unică folosinţă şi de la echipamentele de pescuit şi de promovare a tranziţiei către o economie circulară cu modele de afaceri, produse şi materiale inovatoare şi durabile.

În conformitate cu normele UE din 2019 privind produsele din plastic de unică folosinţă, până la data de 3 iulie a acestui an, statele membre trebuia să se asigure că anumite produse din plastic de unică folosinţă nu mai sunt introduse pe piaţa UE.

spot_img

Ultimele știri