Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să poată achiziţiona la timp certificatele de emisii aferente anului trecut, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.
„Am dat în lucru, este la Ministerul Finanţelor şi va ajunge la Ministerul Justiţiei ordonanţa de urgenţă pentru deblocarea unui ajutor pentru cumpărarea certificatelor de CO2. Nu poate exista reformă şi restructurarea CE Oltenia fără aceste certificate de CO2 şi suntem încrezători că şi planul de restructurare va fi aprobat de Comisia Europeană”, a spus ministrul, la conferinţa online „Energy road – Energie la tine acasă”.
Potrivit acestuia, din discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles, a rezultat că oficialii europeni au primit mai bine a doua variantă a planului.
CE Oltenia are termen până la sfârşitul lunii aprilie pentru a achiziţiona certificatele fără penalităţi.
În urmă cu două săptămâni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, declara, pentru AGERPRES, că investigaţia derulată de Comisia Europeană referitoare la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va mai dura câteva luni, însă statul român va ajuta compania să achiziţioneze certificatele de emisii până la finele lunii aprilie fără penalităţi.
„Certificatele trebuie achiziţionate. Compania deja se află în dificultate şi nu putem să o lăsăm să încaseze alte sute de milioane de euro amendă. Deci sunt convins că Guvernul o să sprijine compania în continuare, nu văd alternativa. Planul de restructurare este una, discuţiile cu Comisia continuă, dar între timp activitatea companiei trebuie să continue. Ar fi foarte riscant să lăsăm o companie cu probleme să se împovăreze cu alte penalităţi. Aici nu avem încotro, va trebui să sprijinim compania să achiziţioneze aceste certificate”, a spus Chiriţoiu.
El a subliniat că suma necesară este bugetată.
„Banii sunt prinşi în bugetul de stat, care este aprobat de Parlament, şi vom găsi o soluţie. Sunt convins că certificatele vor fi achiziţionate, iar compania îşi va putea continua activitatea”, a mai spus oficialul Concurenţei.
Comisia Europeană a început, pe 5 februarie, o investigaţie aprofundată cu privire la planul de restructurare a CE Oltenia.
Greenpeace România: Şansele privind planul de restructurare a CE Oltenia sunt nule în forma actuală
Pe de altă parte, Greenpeace România spune, într-un comunicat de presă, că investigaţia Comisiei Europene referitoare la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, propus de Guvernul României, a ajuns în faza de consultare publică, iar şansele ca acesta să fie aprobat în actuala formă sunt nule.
O analiză a Greenpeace România a descoperit că planul, în valoare totală de peste 1,3 miliarde de euro, duce la creșterea emisiilor totale de CO2 ale companiei cu 28% în 2030 față de 2020 și contravine principiilor de acordare a fondurilor europene.
Activiștii avertizează că România riscă penalităţi uriaşe pentru că nu a prezentat un plan de restructurare şi decarbonare bun.
„În lipsa unui verdict din partea Comisiei Europene, situaţia Complexului Energetic Oltenia este critică. România riscă penalităţi uriaşe pentru că nu a prezentat un plan de restructurare şi decarbonare bun”, precizează Greenpeace.
Potrivit sursei citate, dacă nu găseşte până la data de 30 aprilie 2021 soluţii pentru plata certificatelor de emisii, Complexul Energetic Oltenia riscă penalităţi care vor duce nota finală de plată la aproape un miliard de euro.
„Deşi oficialii români – ministrul Energiei, directorul companiei – invocau certitudinea aprobării planului CEO până la finalul lunii aprilie, după deschiderea investigaţiei Comisiei Europene, declaraţiile acestora nu mai sunt la fel de ferme. Investigaţia aprofundată se află, până pe 19 aprilie, în fază de consultări; toate părţile interesate sunt invitate să îşi prezinte observaţiile referitoare la planul CEO de restructurare şi decarbonare. Analiza tuturor comentariilor primite, pregătirea unei decizii draft, consultările de specialitate din interiorul forului european sunt etape care nu pot fi parcurse într-un timp scurt. Prin urmare, chiar şi în scenariul improbabil în care planul propus de România ar fi acceptat în totalitate, şansele ca statul român să primească o decizie din partea Comisiei în timp util sunt aproape nule. Dar lucrurile sunt mai complicate de atât. În documentul prin care a deschis investigaţia, Comisia Europeană a comunicat deja că ‘autorităţile române nu au prezentat un plan de restructurare solid, de natură să asigure viabilitatea pe termen lung a companiei la sfârşitul planului (2025) […]’. Cu alte cuvinte, toate aceste întârzieri sunt cauzate de factorii de decizie naţionali – în principal Ministerul Energiei – care susţin un plan de restructurare şi decarbonare eronat”.
În viziunea Greenpeace România, până la sfârşitul lunii aprilie, compania trebuie să achiziţioneze certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare anului 2020, iar dacă nu va obţine acordul Comisiei Europene pentru plata ajutorului de stat se va aplica o penalitate de 100 euro/tonă de CO2 pentru nerespectarea obligaţiei de achiziţie a certificatelor.
„Conform informaţiilor puse la dispoziţie de CEO în planul de decarbonare, pentru anul 2020, emisiile companiei totalizează peste 7 Mt CO2. La cotaţia actuală a certificatelor, suma pe care compania trebuie să o plătească va fi de aproximativ 280 de milioane de euro. În cazul în care CEO nu va reuşi să cumpere certificatele de emisii până la finalul lunii aprilie, suma totală de plată, incluzând penalităţile, va fi de de aproape 1 miliard de euro doar pentru emisiile din 2020. Sumele neplătite se vor reporta în anul următor”, notează organizaţia.
În acelaşi context, Complexul Energetic Oltenia a anunţat că intenţionează să împrumute certificate de emisii pentru a-şi acoperi o parte din deficit, soluţie considerată de reprezentanţii Greenpeace drept „foarte periculoasă”.
De asemenea, există varianta împrumutului de la stat în limita sumei de 241 milioane euro de la Ministerul Finanţelor, pe o perioadă de şase luni, „în condiţii de piaţă”.
„Orice nou împrumut acordat Complexului Energetic Oltenia de statul român pentru plata certificatelor de CO2 trebuie să ţină cont de condiţiile de piaţă şi să reflecte situaţia companiei. CEO este în prezent în risc de insolvenţă, iar planul de restructurare a companiei este examinat de Comisia Europeană. Aceeaşi regulă se aplică oricăror garanţii pe care statul le-ar oferi companiei pentru a obţine un credit de la bănci private. Dacă nu respectă condiţiile de piaţă, acest împrumut sau garanţia acordată de stat trebuie să fie considerate drept ajutor de stat suplimentar şi, prin urmare, să fie notificate şi aprobate de Comisia Europeană înainte de a fi acordate. CEO şi Guvernul României trebuie să acţioneze transparent şi să informeze publicul şi Comisia în legătură cu orice procedură abordată pentru a plăti certificatele de emisii de CO2, în special dacă sunt folosiţi bani publici”, explică Andrea Carta, Senior Legal Strategist, Greenpeace European Unit.
În ultima săptămână, în urma unei iniţiative Greenpeace România, peste 2.000 de cetăţeni au transmis mesaje ministrului Energiei, Virgil Popescu, prin care se solicită ca planul Complexului Energetic Oltenia să fie în acord cu prevederile Pactului Verde European, să ajute judeţele Gorj şi Hunedoara să acceseze fonduri europene pentru a crea noi locuri de muncă, să comunice o dată clară şi un plan realist pentru eliminarea cărbunelui din mixul energetic naţional şi să îl înlocuiască pe acesta cu noi capacităţi pe energie regenerabilă.
„Deocamdată, ministrul Energiei nu a oferit niciun răspuns acestor cereri”, afirmă activiştii Greenpeace.
Citește și: