Piața românească rezidențială se va dezvolta cu o tendință de extindere a sistemelor de case inteligente (domotice), chiar dacă în ultimii ani s-a înregistrat o scădere sau o stagnare pe segmentul imobiliar, apreciază, pentru Agerpres, Viorel Niculae, care a preluat din 2001, când avea numai 26 de ani, conducerea diviziei de electrice a Grupului Menatwork.
Estimăm că piața locală de investiții în sisteme domotice inteligente o să atingă valoarea de un milion de euro, în 2014. Noi apreciem că anul acesta o să vindem cam cât am vândut în ultimii patru ani, ceea ce înseamnă undeva între 60 și 65 de sisteme domotice inteligente, la o medie de 12.000 de euro pe instalare. Am avut și cereri speciale a căror valoare s-a ridicat la 40.000 de euro. Apreciez că, în maximum patru ani, în locuințele noi nu vom mai avea întrerupătoare pe care să le comandăm manual”, a declarat Viorel Niculae.
Acesta a adăugat că în viitorul apropiat casa va putea fi „comandată” de pe telefonul mobil sau tabletă.
În urmă cu șase ani, am constatat că tehnologia de sisteme domotice inteligente pentru casele rezidențiale a ajuns la maturitate pe piețele din Vest și am înțeles că aceste sisteme vor fi asimilate și de piața din România, dacă vor fi suficient de bine promovate. Este firesc. Întotdeauna tindem să ne uităm către Vest și să vedem cum evoluează lucrurile acolo și știm că urmează, cu siguranță, să ajungă și la noi, chiar dacă cu o anumită perioadă de întârziere”, a punctat Niculae.