O echipă de dezvoltatori israelieni lucrează la o tehnologie care va permite posesorilor de mașini electrice să și le încarce fără a fi nevoiți să tragă pe dreapta. Pentru implementarea tehnologiei, nu va fi nevoie de o nouă infrastructură, ci de adaptarea celei existente.
Startup-ul israelian Electroad este pe cale să revoluționeze industria vehiculelor electrice. Fondatorii ei au dezvoltat o tehnologie pe care o pot integra în drumurile existente și care poate încărca wireless mașinile electrice, folosind inducția electromagnetică. Același pricipiu este folosit și pentru încărcarea wireless a telefoanelor mobile inteligente. Iată cum va funcționa:
Potrivit CEO-ului, Oren Ezer, instalarea sistemului durează mai puțin de jumătate de zi per kilometru. Cu ajutorul unui screper, se sapă un șanț de 8 centimetri, în care se introduc niște benzi pentru încarcarea wireless cu energie electrică. La final, șanțul se acoperă cu asfalt. Apoi, pe marginea drumului se montează invertoare inteligente care permit comunicarea în timp real. Transferul de electricitate se face cu ajutorul unor bobine atașate sub mașinile electrice. Pe lângă avantajul încărcării din mers, Ezer menționează și beneficiile economice.
Eliminăm sursa de energie. Electricitatea produsă din energie regenerabilă poate fi transferată direct drumului. Este o soluție cu adevărat sustenabilă. O baterie de autobuz electric poate costa 300.000 de dolari și cântări 5 tone. Dacă elimini bacteria, autobuzul este mult mai ușor și necesită mai puțină energie. Este o tehnologie cu ajutorul căreia se pot face economii semnificative. Comparat cu autobuzele diesel, costurile se înjumătățesc.
Tehnologia, testată în Tel Aviv
Inovația a fost testată în laborator în urmă cu 5 luni, pe un autobuz electric. Apoi, compania a integrat mecanismul pe o porțiune de 20 de metri pe un drum din Tel Aviv, urmând să îl extindă pe un întreg traseu de transport public. Astfel, autobuzul electric care va circula pe traseu nu va mai fi nevoit să oprească pentru a încărca. Va avea totuși o baterie suplimentară, care îi va permite să parcurgă 5 kilometri independent de sistem. După o perioadă de test în condiții reale de trafic, Electroad vrea să ofere tehnologia și posesorilor privați de mașini electrice.
Electroad nu este însă singura companie de pe piață care încearcă să elimine dezavantajul timpului lung de încărcare în cazul mașinilor electrice. Îi au concurenți pe cei de la companiile Qualcomm și KAIST, care folosesc alte tehnologii pentru a obține exact același beneficiu final. Însă, potrivit dezvoltatorului Electroad, soluția propusă de compania sa este „mai flexibilă”, iar instalarea ei – „rapidă și ușoară”.