Biciclistii din Bucuresti sunt invitati pe 18 mai la un ”mars al tacerii”, in memoria tuturor ciclistilor care si-au pierdut viata in urma accidentelor rutiere.
”Pe 18 Mai, ora 19.00, ne vom intalni, in liniste, la intrarea in Parcul Tineretului dinspre Sincai. Plecarea va fi la ora 19.30, iar traseul cel mai probabil va fi Parcul Tineretului, P-ta Victoriei, P-ta Charles de Gaulle si intoarcere pe Calea Kiseleff, P-ta Victoriei, Calea Victoriei, B-dul Natiunile Unite si in final in Parcul Izvor, in jurul orei 20.30”, scrie Marian Vulpe, initiatorul ideii marsului din Bucuresti, pe blogul sau. Acesta spera ca ideea sa fie preluata si de alte grupul din restul tarii.
Marsul de comemorare este organizat in multe tari, in fiecare an incepand cu 2003, in cea ce-a treia miercuri a lunii mai.
”Fara claxoane, fara comentarii, fara nici un fel de sunet decat daca este absolut necesar. Este un mars lent si mai ales tacut”, subliniaza Marian Vulpe, sugerand participantilor sa vina imbracati in alb.
Desi la nivel national nu exista statistici privind numarul biciclistilor care si-au pierdut viata in accidente pe strazile si soselele Romaniei, un raspuns oficial al Politiei Rutiere oferit pentru blog-ul biciclistul.ro arata ca, in 2010, in Bucuresti au avut loc 134 de accidente rutiere in care au fost implicati biciclisti. Dintre acestia, 3 si-au pierdut viata. In 2009, 108 biciclisti bucuresteni au fost implicati in accidente, iar doi dintre ei si-au pierdut viata.