Marina americana renunta la testele care dauneaza balenelor

Marina americana a decis sa limiteze si folosirea aparatelor ultrasonice utilizate in antrenamente pentru a proteja balenele, informeaza Earth Times. Noile limite sunt stabilite printr-o intelegere intre marina americana si grupurile eco care prevede interzicerea aparatelor ultrasonice cu frecventa joasa in zonele din Pacific cunoscute ca fiind habitate pentru balene.

Marina trebuie, de asemenea, sa limiteze testele si sa nu foloseasca aparatele in zonele de coasta. Intelegerea reprezinta sfarsitul unui conflict intre ecologisti si marina americana pe tema riscului asupra balenelor si altor forme de viata marina din cauza zgomotului prdus de exercitiile ultrasonice.

Oficialii marinei insista, insa, ca exercitiile sunt necesare in cadrul antrenamentelor pentru detectarea submarinelor foarte silentioase dezvoltate de natiuni precum Iran sau Coreea de Nord.

Oamenii de stiinta sustin ca aparatele ultrasonice afecteaza auzul mamiferelor marine si au determinat multe balene sa esueze la tarm. Ecologistii au cerut, in repetate randuri, marinei americane sa faca antrenamentele in zone unde nu traiesc balene.

„Limitarea aparatelor ultrasonice din zonele de inmultire si din habitatele balenelor este esentiala pentru conservarea balenelor, delfinilor si alte mamifere marine”, a declarat , Naomi Rose reprezentanta unei organizatii de conservare din Statele Unite. „Aceasta intelegere protejeaza atat securitatea nationala, cat si cele mai pretioase comori naturale ale noastre”, a adaugat aceasta.

„Noi avem cateva zone de antrenament, iar ei au cateva zone unde nu avem voie”, a declarat, la randul sau, un purtator de cuvant al marinei americane.

spot_img

Ultimele știri