Primul manual pentru sustenabilitate ajunge în școli

”Respect Pentru Resurse” (RPR) este numele manualului pentru sustenabilitate creat de două ONG-uri clujene, în colaborare cu elevi și profesori. Manualul este însoțit de un ghid pentru profesori care include planificarea lecțiilor și recomandări metodologice pentru fiecare lecție.

Cursul va fi predat în acest an școlar de către 10 profesori unui număr de 700 de elevi, din 5 orașe din România. În unele școli, acesta a fost adoptat ca opțional din curriculum-ul la decizia școlii, iar în altele va fi predat la cercuri tematice ori prin exerciții practice de aprofundare pentru alte materii corelate. În Cluj, școlile care vor preda cursul RPR sunt: Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca, Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Liceul Greco-Catolic Inochenție Micu și Liceul Teoretic Onisifor Ghibu.

„Nu putem spera ca țară la dezvoltare sustenabilă, dacă nu avem cetățeni educați în acest sens. Mai sunt în prezent și alte ONG-uri care depun eforturi pentru introducerea educației pentru sustenabilitate în România, în diferite forme, dar pentru noi, aceasta a fost forma cea mai potrivită de a contribui la acest demers – să facem un manual. Dorim să producem ecouri atât în rândul decidenților din educație, al activiștilor de mediu, dar mai ales în rândul societății civile. Educația ecologică ar trebui să devină parte din educația civică a fiecărui român”, a declarat Cami Gui, coordonatoarea proiectului.

Manualul  a fost creat de echipa Food Waste Combat a Băncii pentru Alimente Cluj și de ONG-ul Clujul Sustenabil cu sprijinul financiar al Raiffeisen Bank (sponsor principal) și LIDL România. După atelierele – pilot ținute în școlile clujene în anii anteriori, coordonatorii proiectului RPR au decis că pot să producă un impact semnificativ doar cu o materie predată de profesori, pe o durata mai lungă. Pe baza experienței acumulate, echipa  a creat manualul, respectiv cursul și materialele de sprijin pentru profesori. Designul manualului a fost creat de o echipă de ilustratori și designeri talentați din Cluj (echipa Komiti), într-un format atractiv și adaptat elevilor din clasele V-XII.

Pe lângă conținutul tematic interdisciplinar care își propune o alfabetizare de bază în domeniul dezvoltării durabile și introducerea noțiunilor de sustenabilitate în curriculumul școlar din România, acest curs urmărește stimularea curiozității, a gândirii critice și a colaborării  în rândul elevilor, dar și creșterea implicării acestora în proiecte de mediu și sustenabilitate din comunitatea lor. Manualul poate fi văzut și ca o carte, deoarece se pretează și pentru informarea și educarea publicului larg. Din aceste considerente, el poate fi achiziționat ca o carte de lecturat în afara sistemului de învățământ, pentru a înțelege mai bine impactul alegerilor noastre zilnice și interacțiunile complexe mediu – economie – societate.

Proiectul se aliniază tendinței la nivel mondial de abordare transdisciplinară a perspectivei ecologice în educație. Manualul RPR va fi completat cu activități extracurriculare și tabere tematice care au ca tema dezvoltarea durabilă.

„Manualul RPR creează un spațiu de discuție și reflecție asupra modului în care ne raportăm la resursele naturii și acțiunile noastre. Consider că acest spațiu e vital să facă parte și din sistemul de învățământ, pentru că aceste discuții cu scop educațional au puterea de a produce o schimbare de paradigmă. Una care să ne reamintească cat de importantă este relația noastră cu natura și să investim mai mult în ea”, a explicat Camelia Moldovan,  coordonatoare proiect.

spot_img

Ultimele știri