Electromobilitatea reprezinta una dintre cele mai sigure modalitati de a proteja mediul inconjurator, potrivit lui Makoto Kurahassi, general manager la Mitsubishi Corporation, prezent la conferinta Managementul Mobilitatii, organizata de Green Revolution, in parteneriat cu CCIR.
Electromobilitatea reprezinta modalitatea de a inverzi mediul. Iar in acest sens as putea da un exemplu, si anume succesul pe care il are parteneriatul dintre Mitsubishi Corporation si guvernul estonian, ca parte a strategiei de promovare a vehiculelor electrice„, a spus Makoto Kurahasi.
Guvernul estonian intentionează sa utilizeze modelul electric i-MiEV in institutiile publice ca parte a strategiei sale de promovare a vehiculelor electrice la nivel national folosind Schema Investitiilor Verzi sub Protocolul de la Kyoto.
Asociatia Green Revolution, impreuna cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), a organizat astazi, 15 noiembrie, Conferinta “Managementul Mobilitatii – prezentarea conceptului de planificare urbana si management al mobilitatii ca parte integranta a procesului de dezvoltare urbana si durabila pentru construirea unui ORAS VERDE”.
Tema este esentiala pentru dezvoltarea urbana in tara noastra, in spiritul si prin respectarea valorilor europene. De asemenea, discutiile purtate, privind managementul mobilitatii, demonstreaza determinarea Romaniei, ca stat membru al Uniunii Europene, de a pune in practica reglementarile care vizeaza viitorul oraselor noastre, ca motoare de dezvoltare economica, capabile sa ofere perspective optimiste pentru crearea de locuri de munca, dar si conditii favorabile pentru un trai sanatos, in armonie cu mediul inconjurator”, a declarat Dumitru Dan, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Ilfov, membru in Colegiul de Conducere al Camerei Nationale.