Majoritatea românilor așteaptă implementarea SGR și vor să se asigure că deșeurile colectate sunt reciclate

Şase din zece români (60%) colectează separat deşeurile, iar o pondere similară (63%) intenţionează să returneze de fiecare dată ambalajele băuturilor, odată cu implementarea SGR – Sistemul Garanţie-Returnare, arată rezultatele unui nou studiu de piaţă.  

Potrivit Reveal Marketing Research, principalele bariere care îi împiedică pe români să recicleze mai mult sunt:

  • distanţa mare faţă de centrele de colectare (36%),
  • firma de salubritate care nu preia separat deşeuri reciclabile (34%),
  • lipsa de încredere că deşeurile sunt reciclate corect (22%).

Alte obstacole menţionate de români au fost lipsa de informaţii cu privire la modul de procesare al ambalajelor din mai multe tipuri de materiale (19%), în special în cazul tinerilor până în 35 de ani (24%), sau faptul că nu ştiu unde ar trebui predate deşeurile reciclabile (15%).

Aproape 60% din totalul celor intervievaţi declară că întotdeauna colectează separat ambalajele şi deşeurile din plastic, sticlă, metal sau hârtie, în timp ce 35% au acest comportament ocazional. Procentaje asemănătoare au fost înregistrate şi în cazul altor tipuri de deşeuri, cum ar fi: bateriile uzate, electrocasnice mici sau becurile.

Ca tendinţă generală, Generaţia Z (18 – 24 ani) este preocupată într-o mai mică măsură să colecteze separat deşeurile reciclabile.

Studiul citat relevă faptul că, de cele mai multe ori, deşeurile reciclabile (plastic, sticlă, metal sau hârtie) sunt preluate separat de o firmă de salubritate (52%), într-o mai mare măsură în mediul rural (70% vs. 45% în mediul urban).

Pe de altă parte, 46% dintre români menţionează că se ocupă personal de transportarea deşeurilor reciclabile la un centru de colectare administrat de primărie, practică mai des întâlnită în mediul urban (52% vs. 32% mediul rural), iar 30% le duc la un centru de colectare administrat de un magazin.

În ceea ce priveşte modalitatea de predare a deşeurilor reciclabile colectate, majoritatea românilor (80%) obişnuieşte să le predea separat pe categorii (plastic, sticlă, metal şi hârtie), iar 20% amestecate.

Pe segmentul celorlalte tipuri de deşeuri colectate separat (baterii uzate, electrocasnice mici şi becuri), obiceiurile se schimbă, acestea fiind duse în principal la centrele de colectare administrate de magazine (82%) sau la centrele specializate pe reciclare (24%).

Analiza comportamentului românilor care şi-au înlocuit electrocasnicele mari în ultimii zece ani arată că:

  • 42% dintre aceştia au ales să le predea pe cele vechi prin Programul „Rabla pentru electrocasnice”,
  • 31% să apeleze la serviciile unui centru/ firmă de reciclare,
  • 30% să le predea la magazinul de unde au cumpărat electrocasnicele noi,
  • 24% să le păstreze de rezervă sau să le ducă în altă parte.

Românii așteaptă SGR

Legislaţia privind SGR prevede plata unei garanţii 50 de bani de către consumatorii care vor cumpăra o băutură într-un ambalaj nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, urmând să primească înapoi garanţia la returnarea ambalajului.

În acest context, şase din zece români intenţionează să returneze de fiecare dată ambalajele băuturilor cumpărate odată cu implementarea SGR, iar 66% dintre participanţii la studiu menţionează că au auzit de acest sistem, bărbaţii fiind informaţi într-o mai mare măsură decât femeile (72% vs. 61%).

Cercetarea de specialitate evidenţiază faptul că 63% dintre români vor să returneze ambalajele băuturilor pentru a recupera garanţia de la achiziţie, cei cu vârste peste 45 ani remarcându-se ca fiind cei mai conştiincioşi (71%), iar 35% declară că le vor returna ocazional, în special tinerii între 18 şi 24 ani (50%).

Totodată, peste jumătate dintre cei chestionaţi ar prefera să returneze ambalajele la un automat de colectare (60%), în special tinerii până în 35 de ani (67%), în timp ce 25% sunt în expectativă şi nu au o preferinţă clar stabilită momentan, iar 15% ar opta pentru returnarea manuală.

Referitor la modul în care românii cred că noul sistem le va influenţa obiceiurile de consum, 43% afirmă că vor cumpăra băuturi la fel ca până acum, în special bărbaţii (49% vs. 38% femei) şi cei peste 45 ani (51%), categorie de vârstă care s-a diferenţiat ca fiind cea mai responsabilă în privinţa reciclării.

De asemenea, 19% consideră că vor cumpăra ambalaje mai mari, pentru a plăti de mai puţine ori garanţia şi într-o mai mică măsură că vor cumpăra mai rar (13%) sau că vor alege produse mai ieftine la raft (12%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în perioada 22 – 26 mai 2023, pe un eşantion de 1.007 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Alice Nichita, Corporate Affairs and Sustainability Director, Coca-Cola HBC România,  ne-a spus, într-un interviu pentru Green Report, că lipsa unui sistem coerent, la nivel național dedicat colectării separate este una dintre cele mai mari probleme de mediu ale României. Citește interviul aici: Câștigătorii Galei GR. Alice Nichita: Coca-Cola HBC România a redus consumul de apă cu 6% pentru fiecare litru de băutură produs 

spot_img

Ultimele știri