Magazinul bio, o afacere de familie

„Afacerea bio” este una restransa ca numar de angajati necesari, fiind de cele mai multe ori o afacere de familie, arata primul studiu care s-a aplecat asupra zonei de retail a produselor certificate. Studiul, realizat de Cult Market Research in iunie-august 2010, releva faptul ca piata produselor eco din Romania reprezinta aproximativ 1% din piata bunurilor de larg consum, iar circa 80% din acestea provin din import.
Text de ALINA POPESCU

Chiar daca o afacere in domeniu nu este considerata profitabila, managerii magazinelor bio apreciaza totusi ca trendul este crescator, pe o piata inca foarte tanara, arata studiul intitulat „Piata produselor bio din Romania”. La nivelul anului trecut, numarul de angajati dintr-un magazin de specialitate se situa de la 2-3 persoane pana la 20-25 de persoane.
Acelasi studiu arata ca cifrele de afaceri in 2009 pentru magazinele de profil se situau intre 40.000 si 350.000 de euro, variatia rezultand si in functie de dimensiunea investitiei initiale.
Primele businessuri cu produse bio in Romania s-au dezvoltat incepand cu anul 2008, cand a fost deschis un magazin bio in Timisoara. Pana in 2010 s-au deschis aproximativ zece magazine in Bucuresti, cateva zeci de magazine on-line, iar mai multi retaileri au infiintat raioane cu produse bio in supermarketuri si hipermarketuri.
Potrivit realizatorilor studiului, prin aceasta cercetare s-a urmarit punerea fata in fata a experientelor comerciantilor de produse bio si a opiniilor consumatorilor (utilizatori sau non-utilizatori de astfel de produse). Totodata, studiul a urmarit si ponderea produselor romanesti pe rafturile magazinelor.
„Concluzia noastra generala este ca legatura dintre comercianti si producatorii autohtoni inca nu este foarte puternica”, a explicat pentru „Green Report” Paul Acatrini, managing partner la Cult Market Research. Asta si pentru ca, arata el, producatorii romani, mai ales cei care furnizeaza produse proaspete (legume si fructe) nu au o productie constanta, iar uneori distantele de la ferme la magazinele din oras sunt foarte mari.

Bebelusii eco fac legea in magazine
Potrivit aceluiasi studiu, exista anumite produse care se regasesc in toate magazinele cuprinse in cercetare, indiferent de specificul fiecaruia dintre ele. Astfel, produsele pentru bebelusi si copii, produsele de savoare precum si cele cosmetice sau detergentii, sunt produsele disponibile in toate magazinele bio din Bucuresti.
Pe pozitia a doua, ca si disponibilitate in magazine, se regasesc produsele uscate si semipreparate, iar la mica distanta se situeaza produsele food-fresh (carne, oua, legume si fructe) si bauturile nonalcoolice.

Produsele romanesti nu au flux constant
Majoritatea produselor comercializate in magazine bio provin din import, respectiv intre 70-80% dintre produsele comercializate. Dintre acestea, cele mai multe sunt achizitionate de la alti importatori, un mic procent fiind importat de magazinul care le si comercializeaza.
Principalele tari de achizitie a acestor produse sunt Germania, Franta, Austria, si Italia si Grecia. Pentru putinele produse autohtone pe care le putem gasi in magazinele de profil, zonele de provenienta sunt: Bucuresti, Timisoara, Suceava, Cluj, Sibiu sau Buzau.
Oferta de alimente proaspete bio, precum fructele si legumele sau produsele lactate, este foarte scazuta din cauza lipsei unui flux constant de aprovizionare, a costurilor de depozitare si a cererii fluctuante pentru acest gen de produse. De asemenea, comerciantii de produse bio sunt de parere ca pierderile de 25-30% sunt inevitabile atunci cand se comercializeaza produse proaspete.

Clientul eco-fidel
Comerciantii de produse bio estimeaza ca acest tip de produse reprezinta numai 5% din totalul cosului zilnic al unei familii care incearca sa adopte un stil de viata bio.
Exista insa si consumatori cu obiceiuri de cumparare „de tip supermarket” care se aprovizioneaza la un anumit interval de timp cu cantitati mai mari, acestia facand parte din categoria consumatorilor avizati, care stiu exact ce doresc sa cumpere.
Ponderea vanzarilor catre clientii fideli pentru anumite magazine bio este foarte mare, peste 60% dintre cei care cumpara o data revenind ulterior.

Provocarile retailului bio
Potrivit aceluiasi studiu, in acest moment comerciantii de produse bio trebuie sa faca fata problemelor legate de: lipsa producatorilor autohtoni, numarul scazut de importatori, lipsa finantarii, nereglementarea unor modele de aprovizionare, slaba informare a celor mai multi consumatori si, in principal, lipsa unei mase critice suficiente de consumatori.
Atat inceperea unei afaceri bio, cat si dezvoltarea celor existente trebuie sa se bazeze pe analize si studii de piata solide, care sa ii ajute la elaborarea sau imbunatatirea planului de afaceri, a strategiei de comunicare si, in cele din urma, la cucerirea consumatorului.

 

spot_img

Ultimele știri