Președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat săptămâna trecută un site prin care le propune cercetătorilor și antreprenorilor preocupați de schimbări climatice să se mute în Franța. În adresa site-ului, www.MakeOurPlanetGreatAgain.fr, Macron folosește aceeași ironie din reacția sa la decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din acordul climatic agreat în 2015 la Paris.
Site-ul invită oamenii de știință, antreprenorii și angajații din ONG-uri din întreaga lume să își exprime preocuparea pentru limitarea schimbărilor climatice. Apoi, le oferă posibilitatea de a aplica pentru un loc de muncă în domeniul protejării mediului în Franța. Zece persoane vor evalua candidaturile și vor răspunde mesajelor.
Construirea site-ului a costat 22.000 de euro. Investiția face parte din strategia lui Macron de a capitaliza valul de revoltă rezultat din anunțul lui Trump de a retrage SUA din acordul climatic.
Jurnaliștii prezenți la lansarea site-ului au pus însă la îndoială utilitatea lui, întrebând dacă poate oferi altceva decât acces la oportunități educaționale și la un program francez de dezvoltare de afaceri. Se pare că, în Franța, finanțarea cercetării în domeniul mediului și salariile ceretătorilor sunt mai mici decât în cele din Statele Unite.