2019 nu a stat numai sub semnul incendiilor de vegetație, a inundațiilor și a recordurilor ridicate de temperatură. S-au întâmplat și lucruri bune pentru mediu, din care enumerăm o parte, mai jos.
Lucruri bune pentru mediu care s-au întâmplat în România
Campania “Plantăm fapte bune în România”, cel mai reușit sezon
Organizatorii campaniei „Plantăm fapte bune în România” au anunțat că perioada de plantare din primăvara anului 2019 a fost cea mai reuşită din istoria proiectului, început în anul 2011. 170.000 de puieți au fost plantați pe o suprafată de 40 de hectare, cu ajutorul celor 6.500 de voluntari.
Ursul rămâne protejat
Senatul adoptase, spre sfârșitul lunii septembrie, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Atunci, ursul a fost scos de pe lista animalelor pentru care vânătoarea era interzisă şi a fost inclus, pentru o perioadă de cinci ani, pe lista animalelor sălbatice pentru care vânarea este permisă în anumite perioade ale anului.
În luna decembrie, Camera Deputaţilor, care a fost for decizional în acest caz, a eliminat din Legea vânătorii prevederea care permitea vânătoarea de urși pentru cinci ani.
Oprirea împușcării a 440.000 de ciocârlii și a 609 de capre negre
În mai, Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat împușcarea a circa 440.000 de ciocârlii și a 607 exemplare de capre negre în sezonul de vânătoare mai 2019-mai 2020. Ca urmare a acțiunii în instanță deschise de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor și a două inițiative legislative care protejează populațiile de ciocârlii și de capre negre din România, depuse în Parlament de către reprezentanții USR, Curtea de Apel Brașov a decis oprirea vânătorii ciocârliei și caprei negre.
Cea mai eficientă casă din lume, produsă cu tehnologie de serie din România
Casa RIA, construită de Biobuilds lângă Târgoviște, a fost certificată de Passive House Institute din Darmstadt, Germania cu un necesar energetic pentru încălzire/răcire de doar 2 kWh/mp pe an. Astfel, devenea cea mai eficientă casă pasivă din lume, produsă cu tehnologie de serie.
Mii de români au ieșit în stradă pentru a cere protejarea pădurilor
Marșul din București. Foto: Cătălin Georgescu
La începutul lunii noiembrie, mii de români au participat la marșuri și proteste pentru a cere protejarea pădurilor. Oamenii au ieșit în stradă în București, Cluj, Iași, Brașov, Bistrița, Arad, Timișoara, Slănic Moldova, Corabia, dar și în Londra, Bruxelles, Zurich și Madrid.
Ultimele date din Inventarul Forestier Național arată că tăierile ilegale au loc într-un ritm fără precedent. În urma lor rămân versanți dezgoliți, inundații dezastruoase, zone deșertificate, comunități divizate și expuse fenomenelor climatice extreme. Din raportul Tăierilor Ilegale din 2018 reiese că autoritățile de control depistează doar 1% din totalul tăierilor ilegale care au loc în România.
Prima pictură murală din România, din vopsea care purifică aerul, la Bacău
În luna septembrie, la Bacău a fost inaugurată prima pictură murală care purifică aerul, din România. Lucrarea se întinde pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați și are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de aceleași dimensiuni. Apoi, în doar două luni, în Bacău au fost realizate 10 lucrări de artă murală, cu vopsea Airlite, care transformă substanțele poluante din aer în nitrați și nitriți inofensivi, ca parte din proiectul ZidART.
În premieră în România, o dronă specială va fi folosită pentru a curăţa apele de deşeuri din plastic
Asociația MaiMultVerde a achiziționat, în luna octombrie, și va folosi în premieră, în România, o dronă Waste Shark pentru a curăța apele de deșeurile din plastic în cadrul proiectului “Cu Apele Curate”.
Clienții Auchan au colectat în cinci săptămâni 10.000 de litri de ulei alimentar uzat
La sfârșitul lunii octombrie, Auchan a anunțat că extinde programul de colectare a uleiului alimentar uzat în toate cele 33 de hipermarketuri din țară. Astfel, în doar cinci săptămâni, clienții au predat 10.000 de litri de ulei, obiectiv setat de retailer pentru anul 2020.
Lucruri bune pentru mediu care s-au întâmplat peste tot în lume
Coralii au o strategie prin care își revin după valurile de căldură
Oamenii de știință au descoperit, pentru prima dată, abilitatea coralilor de a se adapta în fața valurilor de căldură, atunci când temperatura apei crește: polipii se retrag, iar coralii par morți, dar își revin după ce pericolul trece.
O specie de cerb pitic care nu mai fusese văzută de 30 de ani, redescoperită în Vietnam
Oamenii de știință au fost uimiți când au descoperit în imaginile unor camere ascunse în pădurile din Vietnam o specie de cerb pitic (sau cerb-șoarece) despre care credeau că a dispărut. Ultima dată fusese văzut în urmă cu 30 de ani.
Disney a eliminat paiele și bețișoarele din plastic
Sub umbrela Walt Disney Company se află 14 parcuri de distracții din toată lumea, studiouri de film, rețele de televiziune (printre care și ABC), linii de croazieră, produse de călătorii și multe altele. Din toate business-urile Walt Disney au fost eliminate aceste accesorii din plastic, iar astfel peste 175 de milioane de paie și 13 milioane de bețișoare nu vor mai fi produse.
Ocean Cleanup a colectat pentru prima dată deşeuri plastice din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific
The Ocean Cleanup, cel mai ambițios proiect care își propune să adune deșeurile din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, a încheiat cu succes la începutul lunii octombrie prima acțiune. ONG-ul a adunat de la plase de pescuit imense, până la bucăți de microplastic până la 1 milimetru.
„Este pentru prima dată când cineva recuperează plastic provenit din acea zonă”, a declarat Boyan Slat, CEO-ul şi fondatorul Ocean Cleanup.
Dingo de rasă pură, găsit într-o curte
În august, un pui a fost găsit în curtea unei case din Wandiligong, o localitate aflată la 330 de kilometri nord-est de Melbourne, capitala statului australian Victoria. Inițial, salvatorii au crezut că este un pui de câine sau de vulpe, însă testele ulterioare de ADN au arătat că era vorba despre un exemplar rar de dingo de rasă pură. Specia de dingo australieni este una amenințată cu dispariția din cauza vânătorii, a lipsei programelor de protejare și de împerechere. Puiul de dingo a fost numit Wandi, de la numele localității, și a fost inclus într-un program de împerechere a dingo.
Populația de balene cu cocoașă, într-un număr istoric
Acum sunt 25.000 de balene cu cocoașă în sudul Atlanticului, între America de Sud și Antarctica, ceea ce e o revenire memorabilă a populației, după ce pescuitul lor comercial a fost interzis în 1986. Numărul lor scăzuse de la 27.000, în 1830, la doar 440, la mijlocul anilor 1950.