În weekend, a avut loc o nouă acțiune Let’s Do It, Romania! A fost cea de-a cincea desfășurată la nivel național, în ultimii 6 ani. Într-o singură zi, peste 136.000 de voluntari au stâns în jur de 168.000 de saci plini cu deșeuri. Curioși ce aruncă românii în natură?
Înaintea acțiunii de sâmbătă, voluntarii-cartatori raportaseră 250 zone cu deșeuri, cu ajutorul unei aplicații pentru mobil. Astăzi, o parte dintre acestea sunt ceva mai curate. Mai exact, cu 168.000 de saci de gunoi mai curate.
Performanța nu ar fi fost posibilă fără o organizare exemplară. Echipei Let’s Do It, România! i s-au alăturat atât coordonatori voluntari din companii, cât și cetățeni cu inițiativă, care și-au creat propriile echipe. S-au mobilizat și, dis-de-dimineața, au pornit „la vânat” de deșeuri.
Am însoțit și eu una dintre echipele din București. Pe la 9, am plecat din Piața Victoriei spre Snagov.
Snagov, aria naturală protejată
Lacul Snagov este o arie naturală protejată cu o suprafață de peste 100 de hectare, situată la 35 de kilometri de București. Cuprinde 2 habitate, 3150 de lacuri eutrofe naturale, 3160 de lacuri și iazuri distrofice naturale și 47 de specii protejate (printre care egrete, șoimi, amfibieni, reptile și plante). Are un plan de management și o fundație care încearcă să dezvolte zona, în mod sustenabil.
Din autocar, nimic nu trăda cantitatea de deșeuri pe care urma să o găsim acolo: vreo 300 de saci. După un scurt instructaj, Andrei Coșuleanu, Directorul executiv al organizației Let’s Do It, Romania!, a făcut 3 echipe și a alocat fiecăreia câte o zonă de pădure. Apoi, ne-am pus pe treabă. În afară de adunarea deșeurilor găsite răzleț prin pădure, am participat la 3 „operațiuni” majore.
Operațiunea „toaleta de bărbați”
Încă de când am părăsit autocarul, am remarcat pe partea stângă o construcție de vreo 4-5 metri pătrați, plină cu deșeuri. După câteva fotografii, am observat că era vorba despre o fostă toaletă. Pe peretele de la intrare, cineva marcase cu vopsea albastră un „B”.
Majoritatea voluntarilor au evitat toaleta, din cauza mirosului. Nu vi l-aș putea descrie, pentru că nu am respirat pe nas. Așa am reușit să intru fără să mi se facă rău. Ce am găsit? Imaginile vorbesc de la sine.
Ceea ce nu se vede în fotografii este faptul că majoritatea sticlelor de bere, PET-urilor, dozelor, caserolelor și ambalajelor erau pline cu apă stătută și frunze putrezite. Să nu mai menționez că am fost nevoiți să scoatem deșeurile și din zona toaletelor turcești, pe care mă îndoiesc că le curățaseră vreodată cineva. În total, cele 4 persoane care s-au hazardat în acțiune au umplut vreo 7-8 saci.
Evident, deșeurile fuseseră lăsate în urmă de turiști iresponsabili. Ne întrebăm, retoric, evident, de ce mai avem astfel de comportamente, din moment ce, din 2012, avem o Lege a picnicului. Potrivit acesteia, polițiștii ar trebui să sancționeze abandonarea necorespunzătoare a deșeurilor cu sume cuprinse între 100 și 2.000 de lei. De obicei, însă, se dau doar avertismente.
Operațiunea „șervețelul umed”
După deja clasicele PET-uri și doze, printre cele mai frecvent întâlnite deșeuri au fost șervețelele umede. Ştiind pentru ce au fost folosite, nu a fost tocmai o plăcere să le „culeg”. Mai inspirată decât mine a fost una dintre voluntarele cu care am petrecut cea mai mare parte a timpului. Venise dotată cu ceea ce ea numea „gheară”. Dispozitivul îi permitea să apuce deșeurile ușoare fără să se aplece. Şi fără se le atingă.
Trebuie menționat că șervețelele umede au un impact devastator asupra mediului. Jurnaliștii de la The Guardian le-au catalogat drept „the biggest villain of 2015” (cel mai mare ticălos din 2015). Publicația TreeHugger a explicat într-un articol de ce sunt atât de periculoase deopotrivă pentru oameni și natură.
Se pare că șervețelele umede sunt confecționate dintr-un plastic non-biodegradabil, care, inevitabil, ajunge în mări și oceane. Acolo, viețuitoarele le confundă cu meduze, le înghit și mor. O altă problemă o pun chimicalele cu care sunt îmbibate. De multe ori, substanțele folosite fac mai mult rău decât bine în lupta împotriva bacteriilor.
Operațiunea „materiale de construcție”
Eram tot „în căutare” de PET-uri, ambalaje și șervețele umede când am găsit o zonă plină cu gresie spartă.
La curățarea zonei mi s-au alăturat vreo 8 persoane. Am umplut cam 6-7 saci, pe care i-am abandonat în pădure. Conținutul greu și bucățile ascuțite ar fi rupt plasticul pungii, oricât de gros ar fi fost. Am anunțat așadar organizatorii, să vină după ei cu o mașină.
Gresia nu a fost însă singurul material provenit din activități de construcție pe care l-am găsit în pădure. Ceea ce inițial părea a fi o bucată de plastic transparent s-a dovedit a fi o „nesfârșită” cantitate de folie ascunsă printre frunze. Pe etichetă, se mai distingea scrisul în franceză. Aveam de-a face cu ambalajul unei așa-zise „terasse carele” (gresie pentru terasa exterioară). Am umplut 4 saci cu ea.
Deși cele 2 tipuri de deșeuri erau la distanță unul de altul, e posibil să fi provenit de la același „furnizor”.
Problema deșeurilor generate în urma activităților de construcții nu este una nouă. Este mai mereu adusă în discuție de reprezentanții industriei, care se plâng că nu au un cadru legislativ coerent.
Cât „rezistă” deșeurile aruncate în natură
Ceea ce este mai trist este faptul că aproape toate deșeurile găsite pe teren pot fi valorificate.
Potrivit organizației „Every can counts”, dozele de aluminiu sunt confecționate din material 100% reciclabil. O doză folosită poate fi transformată într-una nouă în doar 6 săptămâni. Aruncată în mediu, însă, poate „supraviețui” între 80 și 200 de ani.
Situația este și mai drastică în cazul sticlelor. Acestea rezistă chiar și un milion de ani. Green Group deține în România una dintre cele mai moderne fabrici de reciclare a sticlei din estul Europei. Poate procesa 110.000 de tone de deșeuri anual, însă momentan folosește doar 10% din capacitate.
Constantin Damov, unul dintre fondatorii grupului, a explicat în repetate rânduri că principala problemă o reprezintă lipsa materiei prime colectate selectiv. De aceea, compania sa este nevoită să importe din alte țări, ajutându-le pe acestea să își îndeplinească țintele de reciclare.
În tabelul următor, găsiți timpul în care se descompun anumite tipuri de deșeuri abandonate în natură.
Am plecat din Snagov întrebându-mă de câte astfel de acțiuni ar fi nevoie pentru a curăța complet România. „Bine ar fi să nu mai fie nevoie”, spunea un voluntar. Așa este. Dar până atunci, ce e de făcut?
