Leii albi s-au reintors in salbaticie pentru prima data in provincia Limpopo din Africa de Sud, anunta Telegraph.
Aceasta este reusita a cinci conservationisti infocati de la Global White Lion Protection Trust (WLT) care au muncit in ultimii 7 ani la un program stiintific de reintrodcere a acestor animale.
“Leii au pasit spre libertate precum regii si aratau ca si cum ar fi trait dintotdeauna in libertate”, a declarat Linda Tucker, CEO si fondator al WLT.
Parasind pentru prima data zona lor protejata, leoaica Zihra impreuna cu partenerul sau Mandla si cei trei pui ai lor in varsta de trei ani, Zukhara, Matsieng si Nebu, au fost eliberati intr-o regiune conservata de peste 1.000 de hectare apartinand WLT.
Imediat ce a fost eliberata, leoaica a si pornit sa exploreze locul. Cei cinci lei nu au aratat semne de timiditate, comportandu-se mai degraba ca niste conducatori al acelui teritoriu, potrivit celor de la WLT.
Leii albi sunt originari din regiunea Timbavati Bushveld din Africa de Sud, iar din 1994, niciun exemplar nu a mai fost vazut in libertate.
Foto: telegraph.co.uk