Lege nouă: cantitatea de grăsimi nesănătoase din alimente, limitată drastic

De la 1 aprilie 2021, producătorii din România și cei care trimit produse alimentare la noi în țară trebuie să limiteze adaosul de acizi trans (grăsimi nesănătoase) la maximum 2 grame la 100 de grame de grăsime din conținut.  

Foto: Unsplash

Legea numărul 182 din 19 august 2020 prevede reglementarea conținutului de acizi grași trans (AGT) în produsele alimentare destinate consumului uman, pentru a asigura un înalt nivel de protecție alimentară a consumatorilor.

Astfel, operatorii economici din sectorul alimentar au obligația de a introduce pe piață produse alimentare cu un conținut de AGT de maximum 2 g/100 g de grăsime din conținut. Produsele importate se supun acelorași reglementări.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Sănătății efectuează periodic controale oficiale pentru produsele reglementate din prezenta lege. Potrivit legii, nerespectarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Proiectul, propus în 2017 de senatorul USR și medic de profesie Adrian Wiener, a fost promulgat ieri de președintele Klaus Iohannis.

„Este poate cea mai importantă inițiativă legislativă destinată prevenției în România. E un pas uriaș spre civilizație alimentară, pas făcut din păcate cu mare întârziere. Legea a stat blocată peste 3 ani de zile în sertarele comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, la comanda reprezentanților industriei alimentare și în dispreț față de interesul public”, spune Adrian Wiener, medic de profesie, citat de USR.

În primăvara anului 2019, Comisia Europeană a emis o directivă în acest sens, ce prevede că produsele alimentare care nu sunt conforme mai pot fi comercializate până cel târziu la data de 1 aprilie 2021 în țările UE. După această dată, introducerea lor pe piață va fi interzisă.

Acizii trans din alimente sunt considerați responsabili pentru declanșarea unor boli ce provoacă anual 50.000 de decese în Europa – boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, diabet zaharat, obezitate, cancer și Alzheimer. În țara noastră, se estimează că alimentele bogate în aceste grăsimi nesănătoase duc la apariția unor boli care ucid anual aproximativ 3.000 de români, potrivit Hotnews.

spot_img

Ultimele știri