Premiul de EXCELENȚĂ ÎN AGRI-FOOD și EXCELENȚĂ ÎN GESTIONAREA CONSUMULUI DE APĂ, oferit la Gala Green Report 2023, a mers către TRANSAVIA.
Toate fermele companiei sunt dotate cu un sistem de adăpare prevăzut cu nipluri, special concepute în vederea economisirii apei. Acest sistem ajută la limitarea pierderilor de apă, și elimină riscul eliberării acesteia în așternut, a explicat Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA SA, într-un interviu acordat Green Report. Astfel, pentru circa 40% din activitatea de creștere a păsărilor compania a înregistrat o reducere a consumului mediu lunar de apă cu circa 13% față de anul de referință. Compania și-a asumat misiunea de a oferi carnea de pui cea mai sănătoasă, pur naturală și cu cel mai bun grad de siguranță alimentară de pe piață, spune Theodora Popa-Liteanu. Transavia va majora ponderea energiei electrice provenite din surse ecologice și regenerabile la 80-100% prin cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară din țara noastră. De altfel, obiectivele de sustenabilitate se concentrează pe 4 piloni de interes: producție responsabilă, mediu, angajați și comunitate, spune ea.
- În ce constau proiectele pentru care Transavia a fost recompensată cu cele două premii (pe scurt)?
Rezultatele noastre au fost apreciate și de juriul de experți care a evaluat cazurile înscrise, astfel că echipa TRANSAVIA a obținut două premii în cadrul celei de a 3-a ediții a Galei Green Report: „Excelență în Gestionarea Consumului de Apă” și „Excelență în Agri-Food”.
Aceste premii sunt o recunoaștere a faptului că facem lucrurile exact așa cum trebuie. Suntem singura companie din sector care deține și gestionează toate operațiunile din lanțul de producție, de la cultivarea și recoltarea cerealelor la pregătirea furajelor pentru pui, la fermele de reproducție, incubație și creștere, la abatoare și fabrica de procesare a cărnii și până la distribuție și comunicarea corectă și onestă. Putem garanta astfel calitatea și siguranța produselor noastre în fiecare etapă a procesului de producție. Controlul complet asupra întregului lanț de aprovizionare ne permite să monitorizăm cu atenție fiecare aspect al calității și să respectăm cele mai înalte standarde de siguranță alimentară. O demonstrează certificările prestigioase pe care le deținem: 100% din producția noastră de carne de pasăre este certificată BRCGS Food Safety, 100% din fermele de creștere a puilor, din stațiile de incubație și din fermele de reproducție sunt certificate ISO 22000:2018 și 100% din producția de furaje combinate este certificată ISO 22000:2018. Suntem singurul producător de carne de pasăre din România care a obținut certificarea GlobalG.A.P versiunea 5.2., cel mai important program mondial de certificare care atestă folosirea, în ferme și în facilitățile de producție, a bunelor practici din agricultură. De asemenea, 100% din produsele noastre sunt supuse auditurilor de certificare de terță parte care atestă calitatea și siguranța atât a produselor, cât și a operațiunilor întreprinse în vederea obținerii unor produse sigure pentru consumatori.
Datorită modelului nostru unic de afacere în regiune, 100% integrat vertical, a investițiilor făcute în stații de făină proteică și a politicii noastre „ZERO Pierderi”, abordăm în mod circular produsele secundare rezultate pe lanțul de producție și valorificăm tot ce se poate astfel încât, practic, nu generăm deșeuri. Avem aceeași abordare și în ceea ce privește apa, o resursă extrem de importantă pentru viață în general. Prin Politica de mediu și prin Programul de management de mediu, ne-am stabilit obiective generale și specifice de management al apei, pe care le monitorizăm și le actualizăm anual. Rezultatele obținute și la acest capitol, care arată implicarea noastră și responsabilitatea pe care ne-am asumat-o pentru a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile viitoare, au fost la baza punctelor obținute în urma jurizării.
- Cu cât și-a redus Transavia consumul de apă în ultimii ani și care sunt planurile în acest sens pentru perioada următoare? Ce măsuri ați implementat pentru a ajunge la aceste rezultate?
Peste 60% din totalul apei consumate în amplasamentele noastre se folosește în activitatea de abatorizare, unde consumul specific de apă per unitatea de produs se încadrează în limitele prevăzute în Best Available Technics/Technologies (BAT). În ultima raportare, inclusă în cel mai recent Raport de Sustenabilitate, am consemnat, de asemenea, faptul că pentru circa 40% din activitatea de creștere a păsărilor am înregistrat o reducere a consumului mediu lunar de apă cu circa 13% față de anul de referință. Și în ceea ce privește Fabrica de Procesare Cărnii, am înregistrat o scădere cu circa 11% a consumului de apă față de anul de referință, iar la FNC consumul a rămas același, în contextul creșterii producției.
Reușim să obținem aceste rezultate deosebite prin utilizarea rațională a apei și prin implementarea strategiei de management al apei dezvoltată de specialiștii noștri. Politica noastră „ZERO pierderi” ne ghidează în tot ceea ce facem, inclusiv în managementul apei. Utilizăm echipamente de alimentare cu apă cu sisteme de recuperare sau consum redus, pompe de mare presiune și debit mic de apă. Avem implementate sisteme cu senzori la instalațiile care deservesc activitatea administrativă centrală a companiei și alte puncte de lucru importante. Monitorizăm atent consumul lunar în toate punctele de lucru pentru depistarea eventualelor pierderi. Toate fermele noastre sunt dotate cu un sistem de adăpare prevăzut cu nipluri, special concepute în vederea economisirii apei. Acest sistem ajută la limitarea pierderilor de apă, și elimină riscul eliberării acesteia în așternut. Evităm astfel și degradarea acestuia și eliminarea de amoniac și dioxid de carbon în hală și implicit în atmosferă.
Pe lângă investiții semnificative, pe care le facem în mod constant, depunem eforturi susținute pentru creșterea continuă a gradului de conștientizare al angajaților cu privire la astfel de subiecte.
Vom continua să implementăm cele mai bune practici de conservare a apei în toate etapele de producție, de la bob la furculiță. Vom menține investițiile în eficientizarea echipamentelor și a proceselor tehnologice, pentru a reduce consumul de apă per unitatea de producție, precum și în sisteme performante de reciclare a apei.
- Care sunt obiectivele de sustenabilitate stabilite pentru anul în curs?
Obiectivele noastre de sustenabilitate se concentrează pe 4 piloni de interes: producție responsabilă, mediu, angajați și comunitate. Pentru fiecare dintre acești piloni urmărim angajamentele pe care ni le-am asumat până în 2030. Aceste ținte strategice sunt incluse în cel mai recent Raport de Sustenabilitate. Vizăm menținerea securității și a siguranței alimentare la cel mai înalt nivel, iar prin investițiile pe care le vom face și în acest an vom continua implementarea celor mai bune tehnologii, din punct de vedere economic și ecologic, și vom extinde introducerea criteriilor de eco-eficienţă în toate activitățile de producție. În ceea ce privește mediul, vom continua să reducem emisiile de gaze cu efect direct și indirect de seră, să minimizăm cantitățile de deșeuri rezultate din fluxul de creștere a păsărilor și din cel de abatorizare. De asemenea, vom majora ponderea energiei electrice provenite din surse ecologice și regenerabile la 80-100% prin cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară din țara noastră. Ca în fiecare an, ne vom orienta și către oameni, organizând programe de educare și training pentru angajați, accelerând digitalizarea activităților de resurse umane. Totodată, vom continua să ne implicăm în comunitățile locale unde avem puncte de lucru.
- În ceea ce privește cele 5 libertăți ale animalelor, cat de dificil este pentru companie să respecte cele mai drastice cerințe privind siguranța alimentară, bunăstarea animalelor si impactul asupra mediului înconjurător?
La fel ca reducerea continuă a amprentei de mediu, respectarea și îndeplinirea cerințelor de bunăstare a animalelor reprezintă o provocare greu de gestionat pentru acele companii care nu au o viziune clară pentru viitor, care nu investesc semnificativ și care nu acționează etic în tot ceea ce fac. Trebuie să știți că, dincolo de costurile și eforturile necesare pentru a implementa practici sustenabile și etice, companiile trebuie să fie consecvente fără nici un rabat în respectarea acestor standarde în fiecare aspect al afacerii lor.
Noi ne-am asumat misiunea de a oferi carnea de pui cea mai sănătoasă, pur naturală și cu cel mai bun grad de siguranță alimentară de pe piață. Ne îndeplinim această misiune făcând lucrurile exact așa cum trebuie, crescând responsabil și etic puii. Pentru noi, bunăstarea animalelor este legată de etica în afaceri și face parte din setul nostru de valori și din strategia noastră de sustenabilitate, de la bob la furculiță. Iată de ce exigențele noastre depășesc prevederile legislației privind bunăstarea puilor, iar politicile noastre acoperă bunăstarea puilor broiler înainte, în timpul și la sfârșitul ciclului de viață al acestora.
Întregul proces, începând de la ecloziunea puilor din ouă și creșterea acestora în fermele TRANSAVIA, până la pregătirea pentru abatorizare, este verificat prin audituri externe și interne, având trasabilitate totală. Folosim indicatori de bunăstare a animalelor, bazați pe date științifice. În acest sens, ne-am dedicat eforturile pentru a obține certificarea fermelor noastre conform standardului GlobalG.A.P. v.5.2, și suntem mândri că suntem singurii din sector care dețin această prestigioasă certificare, încă din 2018. Această certificare reprezintă garanția faptului că produsele alimentare ating cel mai înalt nivel de calitate și siguranță alimentară, fiind produse într-un mod sustenabil pe întreg lanțul de producție, respectând cele mai drastice cerințe în ceea ce privește siguranța alimentară, bunăstarea animalelor, impactul asupra mediului înconjurător, utilizarea responsabilă a apei, producția sigură și sustenabilă a hranei pentru animale, activitățile de creștere și normele legate de securitatea și bunăstarea angajaților.
Acest standard stabilește cerințe clare și riguroase pentru bunăstarea pasărilor, asigurând că acestea sunt tratate cu respect și că li se oferă un mediu adecvat. Include cerințe privind densitatea locurilor de cazare, calitatea hranei și a apei, gestionarea igienei și a sănătății, precum și respectarea comportamentului natural al pasărilor. Toate spațiile sunt curate și confortabile și permit puilor să-și exprime comportamentele naturale specifice speciei. Densitatea păsărilor noastre este redusă cu 15 % față de densitatea rezultată din aplicarea cerințelor minime obligatorii. Ne concentrăm pe o alimentație adecvată etapei de dezvoltare a puilor, o nutriție echilibrată și condiții optime de adăpostire, pentru a sprijini creșterea sănătoasă și naturală a pasărilor noastre
La bunăstarea puilor noștri contribuie atât tehnologia de top, cât și prezența permanentă a personalului calificat, format din medici și tehnicieni veterinari. Furajarea, adăparea și monitorizarea condițiilor de viață sunt supravegheate permanent prin senzori. Folosim automatizări și senzori care asigură și monitorizează parametrii de bunăstare, de la ventilație la umiditate, căldură, intensitatea aerului și sistemul de răcire. În plus, echipamentele de ventilație, de hrănire și de adăpare sunt proiectate și ajustate în permanență pentru a oferi un mediu adecvat vârstei și nevoilor puilor și pentru a preveni risipa de hrană și de apă.
Avem protocoale clare pentru manipularea atentă a păsărilor, asigurându-ne că acestea nu suferă vătămări sau disconfort inutil. Datorită amplasării strategice a tuturor fermelor, distanța maximă parcursă până la abatorul de destinație este de trei ore, iar cea mai scurtă distanță parcursă de pui este de mai puțin de 10 minute, cu toate că legislația permite ca transportul păsărilor să poată fi făcut până la 8 ore.
Suntem transparenți, incluzând toate informațiile despre producția noastră responsabilă în Raportele noastre de Sustenabilitate și ne mândrim cu faptul că suntem singura companie din industria avicolă din România care publică astfel de rapoarte la standarde GRI, încă din 2019. Oferim astfel partenerilor și consumatorilor noștri, ca de altfel tuturor părților interesate, acces la aceste informații pentru a putea să facă alegerea corectă în ceea ce privește achiziția produselor din carne de pui.
TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai mari afaceri de familie din România, care deține și produce brandul de carne de pui Fragedo și semipreparate pe bază de pui Papane. TRANSAVIA are în prezent aproape 2.400 de angajați, care activează preponderent în cele 31 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. TRANSAVIA este singura companie cu capital 100% românesc care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.