Compania franceza Thales va furniza, in cadrul unui contract de 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Magurele, contractul fiind semnat joi, la Bucuresti, in prezenta premierilor roman si francez, Victor Ponta si Jean-Marc Ayrault, informeaza Mediafax.
Contractul a fost semnat de catre directorul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Ingineri Nucleara „Horia Hulubei” si presedintele Thales Optronique SAS, Gil Michielin.
Potrivit companiei franceze, este vorba de cel mai mare contract acordat vreodata unei industrii de catre un institut national de cerectare in cadrul unui proiect cu finantare europeana. Valoarea totala a proiectului de la Magurele este de 293 milioane euro.
Sistemul de lasere furnizat de Thales va genera un nivel de putere fara precedent, de circa 2×10 petawatts (10 la puterea 15 watts) in pulsatii ultrascurte. Acest tip de laser va deschide drumul catre o noua generatie de acceleratori de particule extrem de puternici, care vor fi mai mici si mai putin costisitori si vor fi destinati cercetarii fundamentale din fizica, precum si aplicatiilor medicale.
Tot in prezenta celor doi premieri, au mai fost semnate un memorandum pentru pregatirea specialistilor in domeniul fizicii nucleare si laserelor, intre Thales si Politehnica din Bucuresti.
De asemenea, directorii agentiilor nationale pentru deseuri radiocative din cele doua tari au semnat un acord de cooperare in domeniu.
In urma cu trei saptamani, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a anuntat ca ministrul francez al Educatiei va veni in Romania in septembrie, fiind interesat de consolidarea parteneriatul strategic dintre cele doua tari, dar si de proiectul laserului de la Magurele.
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetari in domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Magurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansata structura pe plan mondial destinata studiilor legate de radiatia fotonica cu caracteristici extreme. Celelalate doua centre – ELI-Beamlines si ELI-ALPS – vor fi construite la Praga (Cehia) si, respectiv, Szeged (Ungaria).
Constructia centrului de cercetare ELI-NP la Magurele ar trebui finalizata pana in toamna anului 2014, pentru ca apoi sa fie instalate cele doua lasere de mare putere si sistemul de raditie gamma, iar centrul de cercetare sa fie operational din 2017.
Ministrul Costoiu a declarat recent ca laserul de la Magurele ar putea concentra investitii publice si private de peste un miliard de euro si va crea in total 13.000 de locuri de munca, inclusiv pentru 1.000 de cercetatori din toata lumea, din care peste 200 vor fi angajati permenent.