Editura Seneca a adus în România cartea “Familia aproape Zero Deșeuri”, un ghid ilustrat pentru cei care vor să navigheze prin viața fără deșeuri, scrisă de Bénédicte Moret și Jérémie Pichon.
Autorii împreună cu cei doi copii ai lor, au decis în 2014 să renunțe la deșeuri și să devină sustenabili în viața de zi cu zi. Rezultatul este cartea “Familia aproape Zero Deșeuri”, o sursă de inspirație pentru oricine vrea să le urmeze exemplul.
Sfaturile pentru o viață zero deșeuri sunt însoțite de ilustrații realizate de Bénédicte. Cartea celor doi este structurată în șapte capitole: cumpărături, casă, cosmetice, curățenie, sărbători, mâncare și copii, și ating cele mai importante aspecte ale vieții de zi cu zi în care se poate face tranziția către sustenabilitate.
Experiențele proprii ale familiei sunt completate de sfaturi utile pentru începători într-ale vieții fără deșeuri sau chiar avansați care au nevoie de companie pe acest drum.
Cartea este prefațată de Nicolas Hulot, fost ministru al Mediului în Franța și președinte al Fundației Nicolas Hulot pentru Natură și Om, care spune că “într-o lume în care speciile de plante și animale dispar și resursele naturale ale planetei se apuizează, unde inegalitățile se adâncesc tot mai mult, acest demers în favoarea moderației ne permite să distingem între ceea ce este esențial și ceea ce este în plus”.
Familia aproape Zero Deșeuri mizează pe consum responsabil, pe prelungirea duratei de viață a produselor din jur și pe a produce propriile lucruri de care au nevoie.
În acest fel, își micșorează amprenta asupra planetei. Ei și-au redus cantitatea de deșeuri produsă la 35 de kilograme pe an. Comparând cu 390 de kilograme cât produce un francez pe an, în medie, asta înseamnă o reducere de 91% a deșeurilor produse de întreaga familie.
“Cartea ‘Familia aproape Zero Deșeuri’ nu-și propune să schimbe lumea și destinele, dar îți dă instrumentele și rețete simple pentru a-ți schimba în bine conținutul frigiderului, al dulapului din baie, al listei de cadouri pentru cei dragi la următoarea sărbătoare. Aș vrea ca cititorii să nu mă creadă pe cuvânt și să experimenteze cu cartea singuri”, spune Anastasia Staicu, directoarea Editurii Seneca.
Cartea este cel mai nou titlu din colecția ecologică a Editurii Seneca, prima editură verde din România.
Folosind hârtie specială reciclată și utilizând tehnici de tipar responsabil, editura economisește resurse cheie pentru viitorul nostru. 2 lei din prețul fiecărei cărți a editurii Seneca merg spre protejarea naturii.
Surplusul de hârtie este transformat în semne de carte, cărți poștale sau carnețele. Pentru tirajul de 2.000 de cărți “Familia aproape Zero Deșeuri” s-a utilizat hârtie 100% reciclată și s-a redus impactul asupra mediului cu: 130 kg CO2, 544 kg de deșeuri, 1.303 km parcurși cu mașina, 12.769 litri de apă, 1.696 kWh de energie, 884 kg de masă lemnoasă.